Iosua 19:1
A doua parte a căzut prin sorţi lui Simeon, seminţiei fiilor lui Simeon, după familiile lor. Moștenirea lor era în mijlocul moștenirii fiilor lui Iuda.
Iosua 19:2
Ei au avut în moștenirea lor: Beer-Șeba, Șeba, Molada,
Iosua 19:3
Haţar-Șual, Bala, Aţem,
Iosua 19:4
Eltolad, Betul, Horma,
Iosua 19:5
Ţiclag, Bet-Marcabot, Haţar-Susa,
Iosua 19:6
Bet-Lebaot și Șaruhen; treisprezece cetăţi și satele lor;
Iosua 19:7
Ain, Rimon, Eter și Așan; patru cetăţi și satele lor
Iosua 19:8
și toate satele din împrejurimile acestor cetăţi până la Baalat-Beer, care este Ramatul de miazăzi. Aceasta a fost moștenirea seminţiei fiilor lui Simeon, după familiile lor.
Iosua 19:9
Moștenirea fiilor lui Simeon a fost luată din partea de moștenire a fiilor lui Iuda, căci partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei și, de aceea, fiii lui Simeon și-au primit pe a lor în mijlocul moștenirii lor.
Iosua 19:10
A treia parte a căzut prin sorţi fiilor lui Zabulon după familiile lor.
Iosua 19:11
Hotarul moștenirii lor se întindea până la Sarid. La apus, se suia spre Mareala și atingea Dabeșet, apoi pârâul care curge înaintea Iocneamului.
Iosua 19:12
Din Sarid se întorcea spre răsărit, spre răsăritul soarelui, până la hotarul Chislot-Taborului, mergea înainte la Dabrat și suia la Iafia.
Iosua 19:13
De acolo trecea la răsărit prin Ghita-Hefer, prin Ita-Caţin, mergea la Rimon și se întorcea până la Nea.
Iosua 19:14
Se întorcea apoi înspre miazănoapte, spre Hanaton, și ieșea la valea Iiftah-El.
Iosua 19:15
Cuprindea: Catat, Nahalal, Șimron, Iideala, Betleem; douăsprezece cetăţi și satele lor.
Iosua 19:16
Aceasta a fost moștenirea fiilor lui Zabulon, după familiile lor, cetăţile acestea și satele lor.
Iosua 19:17
A patra parte a căzut prin sorţi lui Isahar, fiilor lui Isahar, după familiile lor.
Iosua 19:18
Hotarul lor trecea prin Izreel, Chesulot, Sunem,
Iosua 19:19
Hafaraim, Șion, Anaharat,
Iosua 19:20
Rabit, Chișion, Abeţ,
Iosua 19:21
Remet, En-Ganim, En-Hada și Bet-Paţeţ;
Iosua 19:22
atingea Taborul, Șahaţima, Bet-Șemeș și ieșea la Iordan; șaisprezece cetăţi și satele lor.
Iosua 19:23
Aceasta a fost moștenirea seminţiei fiilor lui Isahar, după familiile lor, cetăţile acestea și satele lor.
Iosua 19:24
A cincea parte a căzut prin sorţi seminţiei fiilor lui Așer, după familiile lor.
Iosua 19:25
Hotarul lor trecea prin Helcat, Hali, Beten, Acșaf,
Iosua 19:26
Alamelec, Amead și Mișeal; atingea, spre apus, Carmelul și Șihor-Libnat,
Iosua 19:27
apoi se întorcea înspre răsărit la Bet-Dagon, se atingea de Zabulon și de valea Iiftah-El la miazănoapte de Bet-Emec și Neiel și se întindea spre Cabul, la stânga,
Iosua 19:28
și spre Ebron, Rehob, Hamon și Cana, până la Sidonul cel mare.
Iosua 19:29
Se întorcea apoi spre Rama până la cetatea cea tare a Tirului și spre Hosa și ieșea la mare prin ţinutul Aczib.
Iosua 19:30
Cuprindea: Uma, Afec și Rehob; douăzeci și două de cetăţi și satele lor.
Iosua 19:31
Aceasta a fost moștenirea seminţiei fiilor lui Așer, după familiile lor, cetăţile acestea și satele lor.
Iosua 19:32
A șasea parte a căzut prin sorţi fiilor lui Neftali, după familiile lor.
Iosua 19:33
Hotarul lor se întindea de la Helef, de la Alon, prin Ţaananim, Adami-Necheb și Iabneel, până la Lacum, și ieșea la Iordan.
Iosua 19:34
Se întorcea spre apus la Aznot-Tabor și, de acolo, mergea înainte la Hucoc; se atingea de Zabulon înspre miazăzi, de Așer înspre apus și de Iuda; înspre răsărit era Iordanul.
Iosua 19:35
Cetăţile tari erau: Ţidim, Ţer, Hamat, Racat, Chineret,
Iosua 19:36
Adama, Rama, Haţor,
Iosua 19:37
Chedeș, Edrei, En-Haţor,
Iosua 19:38
Iireon, Migdal-El, Horem, Bet-Anat și Bet-Șemeș; nouăsprezece cetăţi și satele lor.
Iosua 19:39
Aceasta a fost moștenirea seminţiei fiilor lui Neftali, după familiile lor, cetăţile acestea și satele lor.
Iosua 19:40
A șaptea parte a căzut prin sorţi seminţiei fiilor lui Dan, după familiile lor.
Iosua 19:41
Hotarul moștenirii lor era Ţorea, Eștaol, Ir-Șemeș,
Iosua 19:42
Șaalabin, Aialon, Iitla,
Iosua 19:43
Elon, Timnata, Ecron,
Iosua 19:44
Elteche, Ghibeton, Baalat,
Iosua 19:45
Iehud, Bene-Berac, Gat-Rimon,
Iosua 19:46
Me-Iarcon și Racon, cu hotarul care este faţă în faţă cu Iafo.
Iosua 19:47
Ţinutul fiilor lui Dan se întindea și în afară de acestea. Fiii lui Dan s-au suit și s-au luptat împotriva lui Leșem; au pus mâna pe el și l-au trecut prin ascuţișul sabiei; au pus stăpânire pe el, s-au așezat în el și l-au numit Dan, după numele tatălui lor Dan.
Iosua 19:48
Aceasta a fost moștenirea seminţiei fiilor lui Dan, după familiile lor, cetăţile acestea și satele lor.
Iosua 19:49
După ce au isprăvit de împărţit ţara după hotarele ei, copiii lui Israel au dat lui Iosua, fiul lui Nun, o moștenire în mijlocul lor.
Iosua 19:50
După porunca Domnului, i-au dat cetatea pe care o cerea el: Timnat-Serah, în muntele lui Efraim. El a zidit cetatea din nou și și-a așezat locuinţa acolo.
Iosua 19:51
Acestea sunt moștenirile pe care le-au împărţit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel, prin sorţi înaintea Domnului, la Silo, la ușa cortului întâlnirii. Astfel au isprăvit ei împărţirea ţării.