Evrei 6:1
De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte și a credinţei în Dumnezeu,
Evrei 6:2
învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor și despre judecata veșnică.
Evrei 6:3
Și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
Evrei 6:4
Căci cei ce au fost luminaţi odată și au gustat darul ceresc și s-au făcut părtași Duhului Sfânt
Evrei 6:5
și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor,
Evrei 6:6
și care totuși au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăși și aduși la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit.
Evrei 6:7
Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
Evrei 6:8
Dar, dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc.
Evrei 6:9
Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoţesc mântuirea.
Evrei 6:10
Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat și ajutoraţi pe sfinţi.
Evrei 6:11
Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde,
Evrei 6:12
așa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă și răbdare, moștenesc făgăduinţele.
Evrei 6:13
Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuși
Evrei 6:14
și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta și îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
Evrei 6:15
Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.
Evrei 6:16
Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezășie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.
Evrei 6:17
De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,
Evrei 6:18
pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
Evrei 6:19
pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
Evrei 6:20
unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.