Galateni 3:1
O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?
Galateni 3:2
Iată numai ce voiesc să știu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?
Galateni 3:3
Sunteţi așa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârșiţi prin firea pământească?
Galateni 3:4
În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar!
Galateni 3:5
Cel ce vă dă Duhul și face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?
Galateni 3:6
Tot așa și „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”.
Galateni 3:7
Înţelegeţi și voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.
Galateni 3:8
Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”
Galateni 3:9
Așa că cei ce se bizuiesc pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.
Galateni 3:10
Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”
Galateni 3:11
Și că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin Lege este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi”.
Galateni 3:12
Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă, ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.”
Galateni 3:13
Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”,
Galateni 3:14
pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, așa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.
Galateni 3:15
Fraţilor (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuși nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.
Galateni 3:16
Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam și seminţei lui”. Nu zice: „Și seminţelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminţei tale”, adică Hristos.
Galateni 3:17
Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desfiinţat, așa ca făgăduinţa să fie nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani.
Galateni 3:18
Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; și Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.
Galateni 3:19
Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa”, căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; și a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.
Galateni 3:20
Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu este unul singur.
Galateni 3:21
Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.
Galateni 3:22
Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.
Galateni 3:23
Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.
Galateni 3:24
Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.
Galateni 3:25
După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.
Galateni 3:26
Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus.
Galateni 3:27
Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.
Galateni 3:28
Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.
Galateni 3:29
Și dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moștenitori prin făgăduinţă.