Theme:
27857 - 27900 of 31103
Top  

Faptele Apostolilor 27:1

După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu.

Faptele Apostolilor 27:2

Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, și am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.

Faptele Apostolilor 27:3

A doua zi, am ajuns la Sidon, și Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi și să fie îngrijit de ei.

Faptele Apostolilor 27:4

După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.

Faptele Apostolilor 27:5

După ce am trecut marea care scaldă Cilicia și Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

Faptele Apostolilor 27:6

Acolo, sutașul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, și ne-a suit în ea.

Faptele Apostolilor 27:7

Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia și nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

Faptele Apostolilor 27:8

De abia am mers cu corabia pe marginea insulei și am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.

Faptele Apostolilor 27:9

Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și „vremea postului”. De aceea Pavel a înștiinţat pe ceilalţi

Faptele Apostolilor 27:10

și le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru vieţile noastre.”

Faptele Apostolilor 27:11

Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel.

Faptele Apostolilor 27:12

Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

Faptele Apostolilor 27:13

Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi și, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

Faptele Apostolilor 27:14

Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.

Faptele Apostolilor 27:15

Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, și ne-am lăsat duși în voia lui.

Faptele Apostolilor 27:16

Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov numit Clauda și abia am putut să punem mâna pe luntre.

Faptele Apostolilor 27:17

După ce au ridicat-o, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii și, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.

Faptele Apostolilor 27:18

Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,

Faptele Apostolilor 27:19

și a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei.

Faptele Apostolilor 27:20

Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

Faptele Apostolilor 27:21

Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă.

Faptele Apostolilor 27:22

Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri și nu va fi altă pierdere decât a corabiei.

Faptele Apostolilor 27:23

Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte

Faptele Apostolilor 27:24

și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’

Faptele Apostolilor 27:25

De aceea, oamenilor, liniștiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus.

Faptele Apostolilor 27:26

Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”

Faptele Apostolilor 27:27

În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinși încoace și încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.

Faptele Apostolilor 27:28

Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou și au găsit cincisprezece stânjeni.

Faptele Apostolilor 27:29

De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei și doreau să se facă ziuă.

Faptele Apostolilor 27:30

Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei,

Faptele Apostolilor 27:31

Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”

Faptele Apostolilor 27:32

Atunci, ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat-o să cadă.

Faptele Apostolilor 27:33

Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe și n-aţi luat nimic de mâncare în gură.

Faptele Apostolilor 27:34

De aceea, vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră și nu vi se va pierde niciun păr din cap.”

Faptele Apostolilor 27:35

După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce.

Faptele Apostolilor 27:36

Toţi s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat.

Faptele Apostolilor 27:37

În corabie eram de toţi două sute șaptezeci și șase de suflete.

Faptele Apostolilor 27:38

După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.

Faptele Apostolilor 27:39

Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.

Faptele Apostolilor 27:40

Au tăiat ancorele, ca să le slobozească în mare, și au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului și s-au îndreptat spre mal.

Faptele Apostolilor 27:41

Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, și partea dinainte a corabiei s-a împlântat și stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.

Faptele Apostolilor 27:42

Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.

Faptele Apostolilor 27:43

Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă și să iasă cei dintâi la pământ,

Faptele Apostolilor 27:44

iar ceilalţi să se așeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, și așa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.

Next