Faptele Apostolilor 23:1
Pavel s-a uitat ţintă la sobor și a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta…”
Faptele Apostolilor 23:2
Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.
Faptele Apostolilor 23:3
Atunci, Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu șezi să mă judeci după Lege și poruncești să mă lovească, împotriva Legii!”
Faptele Apostolilor 23:4
Cei ce stăteau lângă el i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?”
Faptele Apostolilor 23:5
Și Pavel a zis: „N-am știut, fraţilor, că este marele preot, căci este scris: ‘Pe mai-marele norodului tău să nu-l grăiești de rău.’”
Faptele Apostolilor 23:6
Pavel, ca unul care știa că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.”
Faptele Apostolilor 23:7
Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei și saduchei, și adunarea s-a dezbinat.
Faptele Apostolilor 23:8
Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.
Faptele Apostolilor 23:9
S-a făcut o mare zarvă, și câţiva cărturari din partida fariseilor s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă și au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?”…
Faptele Apostolilor 23:10
Fiindcă gâlceava creștea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostașilor să se coboare, să-l smulgă din mijlocul lor și să-l ducă în cetăţuie.
Faptele Apostolilor 23:11
În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel și i-a zis: „Îndrăznește, Pavele, căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma.”
Faptele Apostolilor 23:12
La ziuă, iudeii au uneltit și s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea până nu vor omorî pe Pavel.
Faptele Apostolilor 23:13
Cei ce făcuseră legământul acesta erau mai mulţi de patruzeci.
Faptele Apostolilor 23:14
Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă și la bătrâni și le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel.
Faptele Apostolilor 23:15
Acum dar, voi, împreună cu soborul, daţi de știre căpitanului și rugaţi-l să-l aducă mâine jos, înaintea voastră, ca și cum aţi vrea să-i cercetaţi pricina mai cu de-amănuntul, și până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.”
Faptele Apostolilor 23:16
Fiul surorii lui Pavel a auzit de această cursă, s-a dus în cetăţuie și a spus lui Pavel.
Faptele Apostolilor 23:17
Pavel a chemat pe unul din sutași și a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva.”
Faptele Apostolilor 23:18
Sutașul a luat pe tânăr cu el, l-a dus la căpitan și a zis: „Pavel cel întemniţat m-a chemat și m-a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva.”
Faptele Apostolilor 23:19
Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte și l-a întrebat: „Ce ai să-mi spui?”
Faptele Apostolilor 23:20
El a răspuns: „Iudeii s-au sfătuit să te roage să aduci mâine pe Pavel înaintea soborului, ca și cum ai avea să-l cercetezi mai cu de-amănuntul.
Faptele Apostolilor 23:21
Tu să nu-i asculţi, pentru că mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pândesc și s-au legat cu blestem să nu mănânce și să nu bea nimic până nu-l vor omorî; acum stau gata și n-așteaptă decât făgăduiala ta.”
Faptele Apostolilor 23:22
Căpitanul a lăsat pe tinerel să plece și i-a poruncit să nu spună nimănui că i-a descoperit aceste lucruri.
Faptele Apostolilor 23:23
În urmă, a chemat pe doi sutași și le-a zis: „La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostași, șaptezeci de călăreţi și două sute de suliţari, ca să meargă până la Cezareea.”
Faptele Apostolilor 23:24
Le-a poruncit să aducă și dobitoace pentru Pavel, ca să-l pună călare și să-l ducă sănătos și teafăr la dregătorul Felix.
Faptele Apostolilor 23:25
Lui Felix, i-a scris o scrisoare cu următorul cuprins:
Faptele Apostolilor 23:26
„Claudius Lisias către preaalesul dregător Felix: plecăciune!
Faptele Apostolilor 23:27
Acest om, pe care l-au prins iudeii, era să fie omorât de ei, și eu m-am dus repede cu ostași și l-am scos din mâna lor, căci am aflat că este roman.
Faptele Apostolilor 23:28
Am vrut să aflu pricina pentru care-l pârau și l-am adus înaintea soborului lor.
Faptele Apostolilor 23:29
Am găsit că era pârât pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvârșise nicio nelegiuire care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri.
Faptele Apostolilor 23:30
Mi s-a dat însă de știre că iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine și am făcut cunoscut și celor ce-l învinuiesc să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.”
Faptele Apostolilor 23:31
Ostașii, după porunca pe care o primiseră, au luat pe Pavel și l-au dus noaptea până la Antipatrida.
Faptele Apostolilor 23:32
A doua zi, au lăsat pe călăreţi să-și urmeze drumul înainte cu el, iar ei s-au întors în cetăţuie.
Faptele Apostolilor 23:33
Ajunși în Cezareea, călăreţii au dat scrisoarea în mâna dregătorului și au adus pe Pavel înaintea lui.
Faptele Apostolilor 23:34
Dregătorul, după ce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ţinut este Pavel. Când a aflat că este din Cilicia,
Faptele Apostolilor 23:35
„te voi asculta”, a zis el, „când vor veni pârâșii tăi”. Și a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod.