Theme:
27339 - 27363 of 31103
Top  

Faptele Apostolilor 12:1

Cam pe aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască,

Faptele Apostolilor 12:2

și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.

Faptele Apostolilor 12:3

Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna și pe Petru. (Erau zilele Praznicului Azimilor.)

Faptele Apostolilor 12:4

După ce l-a prins și l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostași, cu gând ca după Paște să-l scoată înaintea norodului.

Faptele Apostolilor 12:5

Deci Petru era păzit în temniţă, și Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.

Faptele Apostolilor 12:6

În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanţuri, și niște păzitori păzeau temniţa la ușă.

Faptele Apostolilor 12:7

Și iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neașteptate și o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.

Faptele Apostolilor 12:8

Apoi, îngerul i-a zis: „Încinge-te și leagă-ţi încălţămintea.” Și el a făcut așa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină și vino după mine.”

Faptele Apostolilor 12:9

Petru a ieșit afară și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.

Faptele Apostolilor 12:10

După ce au trecut de straja întâi și a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, și ea li s-a deschis singură; au ieșit și au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.

Faptele Apostolilor 12:11

Când și-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu.”

Faptele Apostolilor 12:12

După ce și-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis și Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă și se rugau.

Faptele Apostolilor 12:13

A bătut la ușa care dădea în pridvor, și o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.

Faptele Apostolilor 12:14

A cunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.

Faptele Apostolilor 12:15

„Ești nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia și spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”

Faptele Apostolilor 12:16

Petru însă bătea mereu. Au deschis și au rămas încremeniţi când l-au văzut.

Faptele Apostolilor 12:17

Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă și a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov și fraţilor.” Apoi a ieșit și s-a dus într-alt loc.

Faptele Apostolilor 12:18

Când s-a făcut ziuă, ostașii au fost într-o mare fierbere, ca să știe ce s-a făcut Petru.

Faptele Apostolilor 12:19

Irod, după ce l-a căutat în toate părţile și nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori și a poruncit să-i omoare. În urmă, s-a coborât din Iudeea la Cezareea, ca să rămână acolo.

Faptele Apostolilor 12:20

Irod era foarte mâniat pe cei din Tir și din Sidon. Dar aceștia au venit toţi într-un gând la el și, după ce au câștigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului.

Faptele Apostolilor 12:21

Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc și le vorbea.

Faptele Apostolilor 12:22

Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”

Faptele Apostolilor 12:23

Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Și a murit mâncat de viermi.

Faptele Apostolilor 12:24

Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, și numărul ucenicilor se mărea.

Faptele Apostolilor 12:25

Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis și Marcu.

Next