Faptele Apostolilor 10:1
În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită „Italiana”.
Faptele Apostolilor 10:2
Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
Faptele Apostolilor 10:3
Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el și i-a zis: „Cornelie!”
Faptele Apostolilor 10:4
Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoșat și a răspuns: „Ce este, Doamne?” Și îngerul i-a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele.
Faptele Apostolilor 10:5
Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru.
Faptele Apostolilor 10:6
El găzduiește la un om numit Simon Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”
Faptele Apostolilor 10:7
Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale și un ostaș cucernic, din aceia care-i slujeau în tot timpul,
Faptele Apostolilor 10:8
și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
Faptele Apostolilor 10:9
A doua zi, când erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperișul casei, pe la ceasul al șaselea.
Faptele Apostolilor 10:10
L-a ajuns foamea și a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.
Faptele Apostolilor 10:11
A văzut cerul deschis și un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se și slobozindu-se în jos pe pământ.
Faptele Apostolilor 10:12
În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare și târâtoare de pe pământ și păsările cerului.
Faptele Apostolilor 10:13
Și un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie și mănâncă.”
Faptele Apostolilor 10:14
„Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.”
Faptele Apostolilor 10:15
Și glasul i-a zis iarăși a doua oară: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numești spurcat.”
Faptele Apostolilor 10:16
Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, și îndată după aceea, vasul a fost ridicat iarăși la cer.
Faptele Apostolilor 10:17
Pe când Petru nu știa ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimiși de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă
Faptele Apostolilor 10:18
și au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis și Petru, găzduiește acolo.
Faptele Apostolilor 10:19
Și pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni;
Faptele Apostolilor 10:20
scoală-te, coboară-te și du-te cu ei fără șovăire, căci Eu i-am trimis.”
Faptele Apostolilor 10:21
Petru deci s-a coborât și a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi. Ce pricină vă aduce?”
Faptele Apostolilor 10:22
Ei au răspuns: „Sutașul Corneliu, om drept și temător de Dumnezeu și vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înștiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui și să audă cuvintele pe care i le vei spune.”
Faptele Apostolilor 10:23
Petru deci i-a chemat înăuntru și i-a găzduit.
Faptele Apostolilor 10:24
A doua zi, s-a sculat și a plecat cu ei. L-au însoţit și câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aștepta cu rudele și prietenii de aproape, pe care-i chemase.
Faptele Apostolilor 10:25
Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat.
Faptele Apostolilor 10:26
Dar Petru l-a ridicat și a zis: „Scoală-te, și eu sunt om!”
Faptele Apostolilor 10:27
Și vorbind cu el, a intrat în casă și a găsit adunaţi pe mulţi.
Faptele Apostolilor 10:28
„Știţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.
Faptele Apostolilor 10:29
De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat. Vă întreb dar: Cu ce gând aţi trimis după mine?”
Faptele Apostolilor 10:30
Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea și iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare
Faptele Apostolilor 10:31
și a zis: ‘Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată și Dumnezeu Și-a adus aminte de milosteniile tale.
Faptele Apostolilor 10:32
Trimite dar la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru; el găzduiește în casa lui Simon Tăbăcarul, lângă mare. Când va veni el, îţi va vorbi.’
Faptele Apostolilor 10:33
Am trimis îndată la tine și bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”
Faptele Apostolilor 10:34
Atunci, Petru a început să vorbească și a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,
Faptele Apostolilor 10:35
ci că, în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El.
Faptele Apostolilor 10:36
El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel și le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
Faptele Apostolilor 10:37
Știţi vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
Faptele Apostolilor 10:38
cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El.
Faptele Apostolilor 10:39
Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara iudeilor și în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.
Faptele Apostolilor 10:40
Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate,
Faptele Apostolilor 10:41
nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat din morţi.
Faptele Apostolilor 10:42
Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului și să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morţi.
Faptele Apostolilor 10:43
Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
Faptele Apostolilor 10:44
Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.
Faptele Apostolilor 10:45
Toţi credincioșii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste neamuri.
Faptele Apostolilor 10:46
Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:
Faptele Apostolilor 10:47
„Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?”
Faptele Apostolilor 10:48
Și a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci, l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.