Luca 9:1
Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toţi dracii și să vindece bolile.
Luca 9:2
Apoi, i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi.
Luca 9:3
„Să nu luaţi nimic cu voi pe drum”, le-a zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine.
Luca 9:4
În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela.
Luca 9:5
Și dacă nu vă vor primi oamenii, să ieșiţi din cetatea aceea și să scuturaţi praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.”
Luca 9:6
Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri.
Luca 9:7
Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârșite de Isus și stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi;
Luca 9:8
alţii ziceau că s-a arătat Ilie; și alţii ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime.
Luca 9:9
Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Și căuta să-L vadă.
Luca 9:10
Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine și S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida.
Luca 9:11
Noroadele au priceput lucrul acesta și au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu și vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.
Luca 9:12
Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele și cătunele de primprejur să găzduiască și să-și caute de ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu.”
Luca 9:13
Isus le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne vom duce noi înșine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.”
Luca 9:14
Și erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneţi-i să șadă jos în cete de câte cincizeci.”
Luca 9:15
Așa au și făcut: i-au pus pe toţi să șadă jos.
Luca 9:16
Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat. Apoi, le-a frânt și le-a dat ucenicilor să le împartă norodului.
Luca 9:17
Au mâncat toţi și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimiturile rămase.
Luca 9:18
Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”
Luca 9:19
Ei I-au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alţii zic că ești Ilie; alţii zic că a înviat un proroc din cei din vechime.”
Luca 9:20
„Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!” I-a răspuns Petru.
Luca 9:21
Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.
Luca 9:22
Apoi, a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învieze.
Luca 9:23
Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.
Luca 9:24
Fiindcă oricine va voi să-și scape viaţa o va pierde, dar oricine își va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.
Luca 9:25
Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși?
Luca 9:26
Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinţilor îngeri.
Luca 9:27
Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
Luca 9:28
Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a suit pe munte să Se roage.
Luca 9:29
Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţișarea feţei, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.
Luca 9:30
Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise și Ilie,
Luca 9:31
care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim.
Luca 9:32
Petru și tovarășii lui erau îngreuiaţi de somn, dar, când s-au deșteptat bine, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu El.
Luca 9:33
În clipa când se despărţeau bărbaţii aceștia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune.
Luca 9:34
Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor.
Luca 9:35
Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi.”
Luca 9:36
Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
Luca 9:37
A doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus.
Luca 9:38
Și un om din mijlocul mulţimii a strigat: „Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el.
Luca 9:39
Îl apucă un duh și, deodată, răcnește; și duhul îl scutură cu putere, așa că băiatul face spumă la gură și cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropșit de tot.
Luca 9:40
Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată și n-au putut.”
Luca 9:41
„O, neam necredincios și pornit la rău”, a răspuns Isus, „până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.”
Luca 9:42
Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ și l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său.
Luca 9:43
Și toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.
Luca 9:44
„Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!”
Luca 9:45
Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă, și se temeau să-L întrebe în privinţa aceasta.
Luca 9:46
Apoi, le-a venit în gând să știe cine dintre ei ar fi cel mai mare.
Luca 9:47
Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l-a pus lângă El
Luca 9:48
și le-a zis: „Oricine primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește și oricine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare.”
Luca 9:49
Ioan a luat cuvântul și a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu merge după noi.”
Luca 9:50
„Nu-l opriţi”, i-a răspuns Isus, „fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
Luca 9:51
Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim.
Luca 9:52
A trimis înainte niște soli, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.
Luca 9:53
Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.
Luca 9:54
Ucenicii Săi, Iacov și Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”
Luca 9:55
Isus S-a întors spre ei, i-a certat și le-a zis: „Nu știţi de ce duh sunteţi însufleţiţi!
Luca 9:56
Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Și au plecat într-alt sat.
Luca 9:57
Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”
Luca 9:58
Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul.”
Luca 9:59
Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.”
Luca 9:60
Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-și îngroape morţii, și tu du-te de vestește Împărăţia lui Dumnezeu.”
Luca 9:61
Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei.”
Luca 9:62
Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”