Luca 3:1
În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei și al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei;
Luca 3:2
și în zilele marilor preoţi Ana și Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
Luca 3:3
Și Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului și propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
Luca 3:4
după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.
Luca 3:5
Orice vale va fi astupată, orice munte și orice deal vor fi prefăcute în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate și drumurile zgrunţuroase vor fi netezite.
Luca 3:6
Și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.’”
Luca 3:7
Ioan zicea dar noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
Luca 3:8
Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră și nu vă apucaţi să ziceţi în voi înșivă: ‘Avem pe Avraam ca tată!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Luca 3:9
Securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face roadă bună este tăiat și aruncat în foc.”
Luca 3:10
Noroadele îl întrebau și ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?”
Luca 3:11
Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; și cine are de mâncare să facă la fel.”
Luca 3:12
Au venit și niște vameși să fie botezaţi și i-au zis: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?”
Luca 3:13
El le-a răspuns: „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.”
Luca 3:14
Niște ostași îl întrebau și ei și ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.”
Luca 3:15
Fiindcă norodul era în așteptare și toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan dacă nu cumva este el Hristosul,
Luca 3:16
Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.
Luca 3:17
Acela are lopata în mână; Își va curăţi aria cu desăvârșire și Își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
Luca 3:18
Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia și-i dădea încă multe alte îndemnuri.
Luca 3:19
Dar cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, și pentru toate relele pe care le făcuse,
Luca 3:20
a mai adăugat la toate celelalte rele și pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.
Luca 3:21
După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat și Isus; și pe când Se ruga, s-a deschis cerul,
Luca 3:22
și Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Și din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
Luca 3:23
Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; și era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli,
Luca 3:24
fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif,
Luca 3:25
fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai,
Luca 3:26
fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda,
Luca 3:27
fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri,
Luca 3:28
fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er,
Luca 3:29
fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi,
Luca 3:30
fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim,
Luca 3:31
fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,
Luca 3:32
fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Boaz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason,
Luca 3:33
fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda,
Luca 3:34
fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,
Luca 3:35
fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala,
Luca 3:36
fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh,
Luca 3:37
fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan,
Luca 3:38
fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.