Marcu 12:1
Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn, apoi a arendat-o unor vieri și a plecat din ţară.
Marcu 12:2
La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei.
Marcu 12:3
Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
Marcu 12:4
A trimis iarăși la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap și l-au batjocorit.
Marcu 12:5
A mai trimis un altul, pe care l-au omorât, apoi a trimis mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
Marcu 12:6
Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis și pe el la ei. ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu’, zicea el.
Marcu 12:7
Dar vierii aceia au zis între ei: ‘Iată moștenitorul, veniţi să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră.’
Marcu 12:8
Și au pus mâna pe el, l-au omorât și i-au aruncat trupul afară din vie.
Marcu 12:9
Acum ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia și via o va da altora.
Marcu 12:10
Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
Marcu 12:11
Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri’?”
Marcu 12:12
Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și L-au lăsat și au plecat.
Marcu 12:13
Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei și din irodieni ca să-L prindă cu vorba.
Marcu 12:14
Aceștia au venit și I-au zis: „Învăţătorule, știm că spui adevărul și nu-Ţi pasă de nimeni, căci nu cauţi la faţa oamenilor și înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?
Marcu 12:15
Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.”
Marcu 12:16
I-au adus un ban, și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei.
Marcu 12:17
Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El.
Marcu 12:18
Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus și I-au pus următoarea întrebare:
Marcu 12:19
„Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: ‘Dacă moare fratele cuiva și-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui și să ridice urmaș fratelui său.’
Marcu 12:20
Erau dar șapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat și a murit fără să lase urmaș.
Marcu 12:21
Al doilea a luat de nevastă pe văduvă și a murit fără să lase urmaș. Tot așa și al treilea.
Marcu 12:22
Și niciunul din cei șapte n-a lăsat urmaș. După ei toţi, a murit și femeia.
Marcu 12:23
La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi șapte au avut-o de nevastă.”
Marcu 12:24
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
Marcu 12:25
Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
Marcu 12:26
În ceea ce privește învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov’?
Marcu 12:27
Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”
Marcu 12:28
Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
Marcu 12:29
Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’
Marcu 12:30
și ‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi.
Marcu 12:31
Iar a doua este următoarea: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”
Marcu 12:32
Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El
Marcu 12:33
și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.”
Marcu 12:34
Isus a văzut că a răspuns cu pricepere și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
Marcu 12:35
Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
Marcu 12:36
Însuși David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: ‘Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.»’
Marcu 12:37
Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?” Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
Marcu 12:38
În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.
Marcu 12:39
Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi și după locurile dintâi la ospeţe;
Marcu 12:40
casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”
Marcu 12:41
Isus ședea jos în faţa vistieriei Templului și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.
Marcu 12:42
A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.
Marcu 12:43
Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie,
Marcu 12:44
căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”