Matei 13:1
În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare.
Matei 13:2
O mulţime de noroade s-au strâns la El, așa că a trebuit să Se suie să șadă într-o corabie, iar tot norodul stătea pe ţărm.
Matei 13:3
El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: „Iată, semănătorul a ieșit să semene.
Matei 13:4
Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum și au venit păsările și au mâncat-o.
Matei 13:5
O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
Matei 13:6
Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
Matei 13:7
O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut și au înecat-o.
Matei 13:8
O altă parte a căzut în pământ bun și a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, șaizeci și altul, treizeci.
Matei 13:9
Cine are urechi de auzit să audă.”
Matei 13:10
Ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „De ce le vorbești în pilde?”
Matei 13:11
Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
Matei 13:12
Căci celui ce are, i se va da și va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are.
Matei 13:13
De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd și măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
Matei 13:14
Și cu privire la ei se împlinește prorocia lui Isaia, care zice: ‘Veţi auzi cu urechile voastre și nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voștri și nu veţi vedea.’
Matei 13:15
Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.
Matei 13:16
Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud!
Matei 13:17
Adevărat vă spun că mulţi proroci și oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, și nu le-au văzut; și să audă lucrurile pe care le auziţi voi, și nu le-au auzit.
Matei 13:18
Ascultaţi dar ce înseamnă pilda semănătorului.
Matei 13:19
Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie și nu-l înţelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum.
Matei 13:20
Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie,
Matei 13:21
dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
Matei 13:22
Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor.
Matei 13:23
Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul, șaizeci, altul, treizeci.”
Matei 13:24
Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.
Matei 13:25
Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat.
Matei 13:26
Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina.
Matei 13:27
Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’
Matei 13:28
El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.’ Și robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’
Matei 13:29
‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi și grâul împreună cu ea.
Matei 13:30
Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina și legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.»’”
Matei 13:31
Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în ţarina sa.
Matei 13:32
Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.”
Matei 13:33
Le-a spus o altă pildă, și anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”
Matei 13:34
Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde și nu le vorbea deloc fără pildă,
Matei 13:35
ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”
Matei 13:36
Atunci, Isus a dat drumul noroadelor și a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: „Tâlcuiește-ne pilda cu neghina din ţarină.”
Matei 13:37
El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului.
Matei 13:38
Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău.
Matei 13:39
Vrăjmașul care a semănat-o este diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii.
Matei 13:40
Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului.
Matei 13:41
Fiul omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea
Matei 13:42
și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinţilor.
Matei 13:43
Atunci, cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.
Matei 13:44
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără ţarina aceea.
Matei 13:45
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.
Matei 13:46
Și, când găsește un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără.
Matei 13:47
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești.
Matei 13:48
După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, șed jos, aleg în vase ce este bun și aruncă afară ce este rău.
Matei 13:49
Tot așa va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni
Matei 13:50
și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinţilor.”
Matei 13:51
„Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?”, i-a întrebat Isus. „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
Matei 13:52
Și El le-a zis: „De aceea, orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.”
Matei 13:53
După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo.
Matei 13:54
A venit în patria Sa și a început să înveţe pe oameni în sinagogă; așa că cei ce-L auzeau se mirau și ziceau: „De unde are El înţelepciunea și minunile acestea?
Matei 13:55
Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Și Iacov, Iosif, Simon și Iuda nu sunt ei fraţii Lui?
Matei 13:56
Și surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?”
Matei 13:57
Și găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria și în casa Lui.”
Matei 13:58
Și n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor.