Theme:
4155 - 4195 of 31103
Top  

Numeri 15:1

Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

Numeri 15:2

„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când veţi intra în ţara pe care v-o dau ca să vă așezaţi locuinţele în ea

Numeri 15:3

și veţi aduce Domnului o jertfă mistuită de foc, fie o ardere-de-tot, fie o jertfă adusă pentru împlinirea unei juruinţe sau ca dar de bunăvoie sau la sărbătorile voastre, ca să faceţi din cirezile sau turmele voastre un miros plăcut Domnului,

Numeri 15:4

cel ce își va aduce darul său Domnului să aducă Domnului ca dar de mâncare a zecea parte dintr-o efă de floare de făină frământată într-un sfert de hin de untdelemn,

Numeri 15:5

iar vin pentru jertfa de băutură la arderea-de-tot sau la jertfă, să aducă un sfert de hin de fiecare miel.

Numeri 15:6

Pentru un berbec, să aduci ca dar de mâncare două zecimi de efă din floarea făinii frământată într-o treime de hin de untdelemn

Numeri 15:7

și să faci o jertfă de băutură de o treime de hin de vin, ca dar de mâncare de un miros plăcut Domnului.

Numeri 15:8

Dacă aduci un viţel, fie ca ardere-de-tot, fie ca jertfă pentru împlinirea unei juruinţe sau ca jertfă de mulţumire Domnului,

Numeri 15:9

să aduci ca dar de mâncare, împreună cu viţelul, trei zecimi de efă din floarea făinii frământată într-o jumătate de hin de untdelemn

Numeri 15:10

și să faci o jertfă de băutură de o jumătate de hin de vin: aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Numeri 15:11

Așa să se facă pentru fiecare bou, pentru fiecare berbec, pentru fiecare miel sau ied.

Numeri 15:12

După numărul vitelor, așa să faceţi pentru fiecare, după numărul lor.

Numeri 15:13

Așa să facă lucrurile acestea orice băștinaș când va aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Numeri 15:14

Dacă un străin care locuiește la voi sau care se va găsi în viitor în mijlocul vostru aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, s-o aducă în același fel ca voi.

Numeri 15:15

Să fie o singură lege pentru toată adunarea, atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul vostru; aceasta să fie o lege necurmată printre urmașii voștri: cu străinul să fie ca și cu voi înaintea Domnului.

Numeri 15:16

O singură lege și o singură poruncă să fie atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește printre voi.’”

Numeri 15:17

Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

Numeri 15:18

„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când veţi intra în ţara în care vă voi duce

Numeri 15:19

și când veţi mânca pâine din ţara aceea, să luaţi întâi un dar ridicat pentru Domnul.

Numeri 15:20

Ca dar ridicat, să aduceţi o turtă din pârga plămădelii voastre; s-o aduceţi cum aduceţi darul care se ia întâi din arie.

Numeri 15:21

Din pârga plămădelii voastre să luaţi întâi un dar ridicat pentru Domnul din neam în neam.

Numeri 15:22

Dacă păcătuiţi fără voie și nu păziţi toate poruncile pe care le-a făcut cunoscute lui Moise Domnul,

Numeri 15:23

tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise, din ziua când a dat Domnul porunci și mai târziu din neam în neam,

Numeri 15:24

dacă păcatul a fost făcut fără voie și fără să știe adunarea, toată adunarea să aducă un viţel ca ardere-de-tot, de un miros plăcut Domnului, împreună cu darul său de mâncare și cu jertfa sa de băutură, după rânduielile așezate; să mai aducă și un ţap ca jertfă de ispășire.

Numeri 15:25

Preotul să facă ispășire pentru toată adunarea copiilor lui Israel și li se va ierta, căci au păcătuit fără voie și și-au adus darul lor: o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului și o jertfă de ispășire înaintea Domnului pentru păcatul pe care l-au săvârșit fără voie.

Numeri 15:26

Se va ierta întregii adunări a copiilor lui Israel și străinului care locuiește în mijlocul lor, căci tot poporul a păcătuit fără voie.

Numeri 15:27

Dacă unul singur a păcătuit fără voie, să aducă o capră de un an ca jertfă pentru păcat.

Numeri 15:28

Preotul să facă ispășire pentru cel ce a păcătuit fără voie înaintea Domnului; când va face ispășire pentru el, i se va ierta.

Numeri 15:29

Atât pentru băștinașul dintre copiii lui Israel, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor, să fie aceeași lege, când va păcătui fără voie.

Numeri 15:30

Dar, dacă cineva, fie băștinaș, fie străin, păcătuiește cu voie, hulește pe Domnul, acela va fi nimicit din mijlocul poporului său,

Numeri 15:31

căci a nesocotit Cuvântul Domnului și a călcat porunca Lui; va fi nimicit și își va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui.’”

Numeri 15:32

Când erau copiii lui Israel în pustie, au găsit pe un om strângând lemne în ziua Sabatului.

Numeri 15:33

Cei ce-l găsiseră strângând lemne l-au adus la Moise, la Aaron și la toată adunarea.

Numeri 15:34

L-au aruncat în temniţă, căci nu se spusese ce trebuiau să-i facă.

Numeri 15:35

Domnul a zis lui Moise: „Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără.”

Numeri 15:36

Toată adunarea l-a scos afară din tabără și l-a ucis cu pietre; și a murit, cum poruncise lui Moise Domnul.

Numeri 15:37

Domnul a zis lui Moise:

Numeri 15:38

„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le să-și facă, din neam în neam, un ciucure la colţurile veșmintelor lor și să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veșmintelor.

Numeri 15:39

Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el și să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi și să nu urmaţi după poftele inimilor voastre și după poftele ochilor voștri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie.

Numeri 15:40

Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniţi și să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru.

Numeri 15:41

Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru.”

Next