Leviticul 23:1
Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
Leviticul 23:2
„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Iată sărbătorile Domnului, pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele:
Leviticul 23:3
Șase zile să lucraţi, dar ziua a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceţi nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului în toate locuinţele voastre.
Leviticul 23:4
Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veţi vesti la vremurile lor hotărâte.
Leviticul 23:5
În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paștele Domnului.
Leviticul 23:6
Și în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi Sărbătoarea Azimilor în cinstea Domnului; șapte zile să mâncaţi azimi.
Leviticul 23:7
În ziua întâi, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.
Leviticul 23:8
Șapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a șaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.’”
Leviticul 23:9
Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
Leviticul 23:10
„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când veţi intra în ţara pe care v-o dau și când veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pârgă a secerișului vostru.
Leviticul 23:11
El să legene snopul într-o parte și într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte și într-alta, a doua zi după Sabat.
Leviticul 23:12
În ziua când veţi legăna snopul, să aduceţi, ca ardere-de-tot Domnului, un miel de un an fără cusur;
Leviticul 23:13
să adăugaţi la el două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului, și să aduceţi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.
Leviticul 23:14
Să nu mâncaţi nici pâine, nici spice prăjite sau pisate până în ziua aceasta, când veţi aduce un dar de mâncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, în toate locurile în care veţi locui.
Leviticul 23:15
De a doua zi după Sabat, din ziua când veţi aduce snopul ca să fie legănat într-o parte și într-alta, să număraţi șapte săptămâni întregi.
Leviticul 23:16
Să număraţi cincizeci de zile, până în ziua care vine după al șaptelea Sabat, și atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare.
Leviticul 23:17
Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte și într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii și coapte cu aluat: acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul.
Leviticul 23:18
Afară de aceste pâini, să aduceţi ca ardere-de-tot Domnului șapte miei de un an, fără cusur, un viţel și doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de mâncare și jertfa de băutură obișnuite, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului.
Leviticul 23:19
Să aduceţi și un ţap, ca jertfă de ispășire, și doi miei de un an, ca jertfă de mulţumire.
Leviticul 23:20
Preotul să legene aceste dobitoace într-o parte și într-alta ca dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă ca pârgă și cu cei doi miei: ele să fie închinate Domnului și să fie ale preotului.
Leviticul 23:21
În aceeași zi, să vestiţi sărbătoarea și să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, în toate locurile în care veţi locui.
Leviticul 23:22
Când vei secera semănăturile din ţara voastră, să lași nesecerat un colţ din câmpul tău și să nu strângi ce rămâne de pe urma secerătorilor. Să lași săracului și străinului aceste spice. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.’”
Leviticul 23:23
Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
Leviticul 23:24
„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘În luna a șaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, și o adunare sfântă.
Leviticul 23:25
Atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă și să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.’”
Leviticul 23:26
Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
Leviticul 23:27
„În ziua a zecea a acestei a șaptea luni, va fi Ziua Ispășirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele și să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.
Leviticul 23:28
Să nu faceţi nicio lucrare în ziua aceea, căci este Ziua Ispășirii, când trebuie făcută ispășire pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului vostru.
Leviticul 23:29
Oricine nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul lui.
Leviticul 23:30
Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare, îl voi nimici din mijlocul poporului lui.
Leviticul 23:31
Să nu faceţi nicio lucrare atunci. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, în toate locurile în care veţi locui.
Leviticul 23:32
Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, și să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua până în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.”
Leviticul 23:33
Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
Leviticul 23:34
„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘În a cincisprezecea zi a acestei a șaptea luni, va fi Sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de șapte zile.
Leviticul 23:35
În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei.
Leviticul 23:36
Timp de șapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare sfântă și să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei.
Leviticul 23:37
Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi-de-tot, daruri de mâncare, jertfe de vite și jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărâtă.
Leviticul 23:38
Afară de aceasta, să păziţi Sabatele Domnului și să vă aduceţi darurile voastre Domnului, să aduceţi toate jertfele făcute pentru împlinirea unei juruinţe și toate darurile voastre făcute de bunăvoie.
Leviticul 23:39
În a cincisprezecea zi a lunii acesteia a șaptea, când veţi strânge roadele ţării, să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de șapte zile: cea dintâi zi să fie o zi de odihnă și a opta să fie tot o zi de odihnă.
Leviticul 23:40
În ziua întâi să luaţi poame din pomii cei frumoși, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoși și de sălcii de râu și să vă bucuraţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru șapte zile.
Leviticul 23:41
În fiecare an să prăznuiţi sărbătoarea aceasta în cinstea Domnului, timp de șapte zile. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri. În luna a șaptea s-o prăznuiţi.
Leviticul 23:42
Șapte zile să locuiţi în corturi; toţi băștinașii din Israel să locuiască în corturi,
Leviticul 23:43
pentru ca urmașii voștri să știe că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.’”
Leviticul 23:44
Așa a spus Moise copiilor lui Israel care sunt sărbătorile Domnului.