Theme:
21315 - 21345 of 31103
Top  

Ezechiel 34:1

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

Ezechiel 34:2

„Fiul omului, prorocește împotriva păstorilor sufletești ai lui Israel! Prorocește și spune-le lor, păstorilor: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înșiși! Nu trebuie păstorii să pască turma?

Ezechiel 34:3

Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu pașteţi oile.

Ezechiel 34:4

Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită, n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire și cu asprime!

Ezechiel 34:5

Astfel, ele s-au risipit, pentru că n-aveau păstor; au ajuns prada tuturor fiarelor câmpului și s-au risipit.

Ezechiel 34:6

Turma Mea rătăcește pe toţi munţii și pe toate dealurile înalte; oile Mele sunt risipite pe toată faţa ţării și nimeni nu îngrijește de ele, nici nu le caută!»

Ezechiel 34:7

De aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului:

Ezechiel 34:8

«Pe viaţa Mea», zice Domnul Dumnezeu, «pentru că oile Mele au ajuns de jaf și sunt prada tuturor fiarelor câmpului din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au nicio grijă de oile Mele, ci se pășteau numai pe ei înșiși, și nu pășteau oile Mele,

Ezechiel 34:9

de aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului!

Ezechiel 34:10

Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‹Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile și nu se vor mai paște nici pe ei înșiși; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor și nu le vor mai sluji ca hrană!›»

Ezechiel 34:11

Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, Mă voi îngriji Eu Însumi de oile Mele și le voi cerceta!

Ezechiel 34:12

Cum își cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăștiate, așa Îmi voi cerceta Eu oile și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori și negură.

Ezechiel 34:13

Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite ţări și le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paște pe munţii lui Israel, de-a lungul râurilor și în toate locurile locuite ale ţării.

Ezechiel 34:14

Le voi paște pe o pășune bună și stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut și vor avea pășuni grase pe munţii lui Israel.

Ezechiel 34:15

Eu Însumi Îmi voi paște oile, Eu le voi duce la odihnă», zice Domnul Dumnezeu.

Ezechiel 34:16

«Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită și voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase și pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.»

Ezechiel 34:17

Și voi, oile Mele, așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, voi judeca între oaie și oaie, între berbeci și ţapi.

Ezechiel 34:18

Este prea puţin pentru voi că pașteţi în pășunea cea bună, de mai călcaţi în picioare și cealaltă parte a pășunii voastre? Că beţi o apă limpede, de mai tulburaţi și pe cealaltă cu picioarele?

Ezechiel 34:19

Și oile Mele trebuie apoi să pască ce aţi călcat voi cu picioarele voastre și să bea ce aţi tulburat voi cu picioarele voastre!»

Ezechiel 34:20

De aceea, așa le vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată că voi judeca între oaia grasă și oaia slabă.

Ezechiel 34:21

Pentru că aţi izbit cu coasta și cu umărul și aţi împuns cu coarnele voastre toate oile slabe până le-aţi izgonit,

Ezechiel 34:22

voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf, și voi judeca între oaie și oaie.

Ezechiel 34:23

Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște, și anume pe Robul Meu David; El le va paște, El va fi păstorul lor.

Ezechiel 34:24

Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, și Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit!

Ezechiel 34:25

Voi încheia cu ele un legământ de pace și voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în liniște în pustie și vor putea dormi în mijlocul pădurilor.

Ezechiel 34:26

Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, și aceasta va fi o ploaie binecuvântată!

Ezechiel 34:27

Pomul de pe câmp își va da rodul și pământul își va da roadele. Ele vor fi liniștite în ţara lor și vor ști că Eu sunt Domnul când voi rupe legăturile jugului lor și când le voi izbăvi din mâna celor ce le asupresc.

Ezechiel 34:28

Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mânca fiarele din ţară, ci vor locui în liniște și nu le va mai tulbura nimeni.

Ezechiel 34:29

Le voi pune un răsad căruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în ţară și nu vor mai purta ocara neamurilor.

Ezechiel 34:30

Și vor ști astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele și că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel», zice Domnul Dumnezeu.’

Ezechiel 34:31

Voi sunteţi oile Mele, oile pășunii Mele, și Eu sunt Dumnezeul vostru”, zice Domnul Dumnezeu.

Next