Theme:
21185 - 21205 of 31103
Top  

Ezechiel 29:1

În anul al zecelea, în ziua a douăsprezecea a lunii a zecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

Ezechiel 29:2

„Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Faraon, împăratul Egiptului, și prorocește împotriva lui și împotriva întregului Egipt!

Ezechiel 29:3

Vorbește și spune: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată că am necaz pe tine, Faraoane, împăratul Egiptului, crocodil mare, care te culci în mijlocul râurilor tale și zici: ‹Râul meu, Nilul, este al meu, eu l-am făcut!›

Ezechiel 29:4

Îţi voi pune însă un cârlig în fălci, voi lipi peștii râurilor tale de solzii tăi și te voi scoate din mijlocul râurilor tale cu toţi peștii care se află în ele și care se vor lipi de solzii tăi.

Ezechiel 29:5

Te voi arunca în pustie, pe tine și pe toţi peștii din râurile tale. Vei cădea pe faţa ogoarelor, nu vei fi ridicat, nici îngropat, ci te voi da de mâncare fiarelor pământului și păsărilor cerului.

Ezechiel 29:6

Și toţi locuitorii Egiptului vor ști că Eu sunt Domnul, pentru că au fost o proptea de trestie pentru casa lui Israel.

Ezechiel 29:7

Când au pus mâna pe tine, te-ai rupt și le-ai străpuns tot umărul; când s-au proptit de tine, te-ai sfărâmat și le-ai scrântit șoldurile.»

Ezechiel 29:8

De aceea așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, voi aduce sabia împotriva ta și voi nimici cu desăvârșire din mijlocul tău oamenii și vitele.

Ezechiel 29:9

Ţara Egiptului va ajunge o pustietate și un pustiu și vor ști că Eu sunt Domnul, pentru că a zis: ‹Nilul este al meu, eu l-am făcut!›

Ezechiel 29:10

De aceea, iată că am necaz pe tine și pe râurile tale și voi preface ţara Egiptului într-un pustiu și într-o pustietate, de la Migdol până la Siena și până la hotarele Etiopiei.

Ezechiel 29:11

Nici picior de om nu va trece prin ea, nici picior de vită nu va trece prin ea și va rămâne patruzeci de ani fără să fie locuită.

Ezechiel 29:12

Voi preface ţara Egiptului într-o pustietate în mijlocul altor ţări pustiite, și cetăţile ei vor fi pustii între alte cetăţi pustii timp de patruzeci de ani. Iar pe egipteni îi voi risipi printre neamuri și-i voi împrăștia în felurite ţări.»

Ezechiel 29:13

Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «După patruzeci de ani, voi strânge pe egipteni din mijlocul popoarelor între care îi voi risipi.

Ezechiel 29:14

Voi aduce înapoi pe prinșii de război ai Egiptului, îi voi aduce înapoi în ţara Patros, în ţara lor de baștină, și vor alcătui acolo o împărăţie slabă.

Ezechiel 29:15

Da, va fi cea mai neînsemnată dintre împărăţii și nu se va mai înălţa peste neamuri; îi voi împuţina, ca să nu stăpânească peste neamuri.

Ezechiel 29:16

Împărăţia aceasta nu va mai fi pentru casa lui Israel o pricină de încredere, ci îi va aduce aminte de nelegiuirea ei, când se întorcea spre ei. Și vor ști că Eu sunt Domnul Dumnezeu.»’”

Ezechiel 29:17

În al douăzeci și șaptelea an, în ziua întâi a lunii întâi, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

Ezechiel 29:18

„Fiul omului, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, și-a pus oastea să facă o slujbă grea împotriva Tirului. Toate capetele au ajuns pleșuve, toţi umerii sunt jupuiţi și n-a luat de la Tir nicio plată, nici el, nici oastea lui, pentru slujba pe care a făcut-o împotriva lui.

Ezechiel 29:19

De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Iată că dau lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ţara Egiptului; el îi va ridica bogăţiile, o va prăda și o va jefui; aceasta va fi plata oștii lui!

Ezechiel 29:20

Ca plată pentru slujba făcută împotriva Tirului, îi dau ţara Egiptului, căci pentru Mine s-au ostenit, zice Domnul Dumnezeu.

Ezechiel 29:21

În ziua aceea, voi da tărie casei lui Israel și-ţi voi deschide gura veselă în mijlocul lor; și vor ști că Eu sunt Domnul.’”

Next