Theme:
18887 - 18898 of 31103
Top  

Isaia 64:1

O, de ai despica cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta,

Isaia 64:2

ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaște atunci vrăjmașii Numele și ar tremura neamurile înaintea Ta!

Isaia 64:3

Când ai făcut minuni la care nu ne așteptam, Te-ai coborât, și munţii s-au zguduit înaintea Ta,

Isaia 64:4

cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se și cum nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.

Isaia 64:5

Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale și își aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat pentru că am păcătuit. Vom suferi noi veșnic sau putem fi mântuiţi?

Isaia 64:6

Toţi am ajuns ca niște necuraţi și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Isaia 64:7

Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească și să se alipească de Tine, de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta și ne lași să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.

Isaia 64:8

Dar, Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul și Tu, olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale.

Isaia 64:9

Nu Te mânia prea mult, Doamne, și nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Privește dar spre noi, căci toţi suntem poporul Tău!

Isaia 64:10

Cetăţile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul, o pustietate!

Isaia 64:11

Casa noastră cea sfântă și slăvită, în care părinţii noștri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor și tot ce aveam mai scump a fost pustiit.

Isaia 64:12

După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare și ne vei întrista nespus de mult?

Next