Isaia 61:1
„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război, izbăvirea;
Isaia 61:2
să vestesc un an de îndurare al Domnului și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;
Isaia 61:3
să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.”
Isaia 61:4
Ei vor zidi iarăși vechile dărâmături, vor ridica iarăși năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam.
Isaia 61:5
Străinii vor sta și vă vor paște turmele și fiii străinului vor fi plugarii și vierii voștri.
Isaia 61:6
Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului și veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile neamurilor și vă veţi făli cu fala lor.
Isaia 61:7
În locul ocării voastre, veţi avea îndoită cinste; în locul rușinii, se vor veseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în ţara lor și vor avea o bucurie veșnică.
Isaia 61:8
„Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea și nelegiuirea; le voi da cu credincioșie răsplata lor și voi încheia cu ei un legământ veșnic.
Isaia 61:9
Sămânţa lor va fi cunoscută între neamuri și urmașii lor, printre popoare; toţi cei ce-i vor vedea vor cunoaște că sunt o sămânţă binecuvântată de Domnul.”
Isaia 61:10
Mă bucur în Domnul și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească și ca o mireasă împodobită cu sculele ei.
Isaia 61:11
Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui și după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, așa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea și lauda în faţa tuturor neamurilor.