Isaia 42:1
Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
Isaia 42:2
El nu va striga, nu-Și va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe uliţe.
Isaia 42:3
Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
Isaia 42:4
El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ; și ostroavele vor nădăjdui în Legea Lui.”
Isaia 42:5
Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile și le-a întins, care a întins pământul și cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc și suflet celor ce merg pe el:
Isaia 42:6
„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire și Te voi lua de mână, Te voi păzi și Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,
Isaia 42:7
să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi și din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.
Isaia 42:8
Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu, și slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea, idolilor.
Isaia 42:9
Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit și vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.”
Isaia 42:10
Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui până la marginile pământului, voi, care mergeţi pe mare și cei ce locuiţi în ea, ostroave și locuitorii lor!
Isaia 42:11
Pustia și cetăţile ei să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar să-și înalţe glasul! Locuitorii stâncilor să sară de veselie: să strige de bucurie din vârful munţilor!
Isaia 42:12
Să dea slavă Domnului și să vestească laudele Lui în ostroave!
Isaia 42:13
Domnul înaintează ca un viteaz, Își stârnește râvna ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Își arată puterea împotriva vrăjmașilor Săi.
Isaia 42:14
„Am tăcut multă vreme”, zice Domnul, „am tăcut și M-am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile nașterii, voi gâfâi și voi răsufla.
Isaia 42:15
Voi pustii munţi și dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface râurile în ostroave și iazurile le voi usca.
Isaia 42:16
Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor și locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face și nu-i voi părăsi.
Isaia 42:17
Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de rușine cei ce se încred în idoli ciopliţi și zic idolilor turnaţi: ‘Voi sunteţi dumnezeii noștri!’
Isaia 42:18
Ascultaţi, surzilor, priviţi și vedeţi, orbilor!
Isaia 42:19
Cine este orb, dacă nu robul Meu, și surd ca solul Meu pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu și orb ca robul Domnului?
Isaia 42:20
Ai văzut multe, dar n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit.”
Isaia 42:21
Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o Lege mare și minunată.
Isaia 42:22
Și totuși poporul acesta este un popor prădat și jefuit! Toţi zac înlănţuiţi în peșteri și înfundaţi în temniţe. Sunt lăsaţi de pradă, și nimeni nu-i scapă! Jefuiţi, și nimeni nu zice: „Dă înapoi!”
Isaia 42:23
Cine dintre voi însă pleacă urechea la aceste lucruri? Cine vrea să ia aminte la ele și să asculte pe viitor?
Isaia 42:24
Cine a dat pe Iacov pradă jafului, și pe Israel în mâinile jefuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva căruia am păcătuit? Ei n-au voit să umble pe căile Lui și n-au ascultat Legea Lui.
Isaia 42:25
De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mâniei Lui și grozăviile războiului: războiul l-a aprins din toate părţile și n-a înţeles; l-a ars și n-a luat seama.