Eclesiastul 6:1
Este un rău pe care l-am văzut sub soare și care se întâlnește des între oameni.
Eclesiastul 6:2
Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii și slavă, așa că nu-i lipsește nimic din ce-i dorește sufletul, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deșertăciune și un rău mare.
Eclesiastul 6:3
Chiar dacă un om ar avea o sută de copii și ar trăi mulţi ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el și dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el.
Eclesiastul 6:4
Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric și numele îi rămâne acoperit cu întuneric;
Eclesiastul 6:5
n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, și de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.
Eclesiastul 6:6
Și de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?
Eclesiastul 6:7
Toată truda omului este pentru gura lui, și totuși poftele nu i se împlinesc niciodată.
Eclesiastul 6:8
Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care știe să se poarte înaintea celor vii?
Eclesiastul 6:9
Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.
Eclesiastul 6:10
Ce este omul se cunoaște după numele care i s-a dat demult: se știe că este din pământ și nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.
Eclesiastul 6:11
Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţește deșertăciunea, ce folos are omul din ea?
Eclesiastul 6:12
Căci cine știe ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deșartă, pe care le petrece ca o umbră? Și cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?