Theme:
15115 - 15186 of 31103
Top  

Psalmul 78:1

Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!

Psalmul 78:2

Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.

Psalmul 78:3

Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinţii noștri,

Psalmul 78:4

nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut.

Psalmul 78:5

El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel și a poruncit părinţilor noștri să-și înveţe în ea copiii,

Psalmul 78:6

ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor,

Psalmul 78:7

pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui.

Psalmul 78:8

Să nu fie ca părinţii lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!

Psalmul 78:9

Fiii lui Efraim, înarmaţi și trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,

Psalmul 78:10

pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.

Psalmul 78:11

Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase.

Psalmul 78:12

Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.

Psalmul 78:13

A despărţit marea și le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.

Psalmul 78:14

I-a călăuzit ziua cu un nor și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.

Psalmul 78:15

A despicat stânci în pustie și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe.

Psalmul 78:16

A făcut să ţâșnească izvoare din stânci și să curgă ape ca niște râuri.

Psalmul 78:17

Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustie.

Psalmul 78:18

Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.

Psalmul 78:19

Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?

Psalmul 78:20

Iată că El a lovit stânca de au curs ape și s-au vărsat șiroaie. Dar va putea El să dea și pâine sau să facă rost de carne poporului Său?”

Psalmul 78:21

Domnul a auzit și S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,

Psalmul 78:22

pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.

Psalmul 78:23

El a poruncit norilor de sus și a deschis porţile cerurilor:

Psalmul 78:24

a plouat peste ei mană de mâncare și le-a dat grâu din cer.

Psalmul 78:25

Au mâncat cu toţii pâinea celor mari și le-a trimis mâncare să se sature.

Psalmul 78:26

A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.

Psalmul 78:27

A plouat peste ei carne ca pulberea și păsări înaripate cât nisipul mării;

Psalmul 78:28

le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuinţelor lor.

Psalmul 78:29

Ei au mâncat și s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.

Psalmul 78:30

Dar n-apucaseră să-și astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,

Psalmul 78:31

când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei și a doborât pe tinerii lui Israel.

Psalmul 78:32

Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască și n-au crezut în minunile Lui.

Psalmul 78:33

De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârșit năprasnic.

Psalmul 78:34

Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu;

Psalmul 78:35

își aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor și că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor.

Psalmul 78:36

Dar Îl înșelau cu gura și-L minţeau cu limba.

Psalmul 78:37

Inima nu le era tare faţă de El și nu erau credincioși legământului Său.

Psalmul 78:38

Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Își oprește de multe ori mânia și nu dă drumul întregii Lui urgii.

Psalmul 78:39

El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece și nu se mai întoarce.

Psalmul 78:40

De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate!

Psalmul 78:41

Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu și să întărâte pe Sfântul lui Israel.

Psalmul 78:42

Nu și-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaș,

Psalmul 78:43

de minunile pe care le-a făcut în Egipt și de semnele Lui minunate din câmpia Ţoan.

Psalmul 78:44

Cum le-a prefăcut râurile în sânge și n-au putut să bea din apele lor.

Psalmul 78:45

Cum a trimis împotriva lor niște muște otrăvitoare care i-au mâncat și broaște care i-au nimicit.

Psalmul 78:46

Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor, pradă lăcustelor.

Psalmul 78:47

Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, și smochinii din Egipt cu grindină.

Psalmul 78:48

Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei și turmele, pradă focului cerului.

Psalmul 78:49

El Și-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea și necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.

Psalmul 78:50

Cum Și-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte și le-a dat viaţa pradă molimei;

Psalmul 78:51

cum a lovit pe toţi întâii născuţi din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham.

Psalmul 78:52

Cum a pornit pe poporul Său ca pe niște oi și i-a povăţuit ca pe o turmă în pustie.

Psalmul 78:53

Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor.

Psalmul 78:54

Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câștigat.

Psalmul 78:55

Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărţit ţara în părţi de moștenire și a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.

Psalmul 78:56

Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui și n-au ţinut poruncile Lui,

Psalmul 78:57

ci s-au depărtat și au fost necredincioși, ca și părinţii lor, s-au abătut la o parte, ca un arc înșelător,

Psalmul 78:58

L-au supărat prin înălţimile lor și I-au stârnit gelozia cu idolii lor.

Psalmul 78:59

Dumnezeu a auzit și S-a mâniat și a urgisit rău de tot pe Israel.

Psalmul 78:60

A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.

Psalmul 78:61

Și-a dat slava pradă robiei și măreţia Lui, în mâinile vrăjmașului.

Psalmul 78:62

A dat pradă sabiei pe poporul Lui și S-a mâniat pe moștenirea Lui.

Psalmul 78:63

Pe tinerii lui i-a ars focul și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.

Psalmul 78:64

Preoţii săi au căzut uciși de sabie, și văduvele lui nu s-au bocit.

Psalmul 78:65

Atunci, Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,

Psalmul 78:66

și a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veșnică ocară.

Psalmul 78:67

Însă a lepădat cortul lui Iosif și n-a ales seminţia lui Efraim,

Psalmul 78:68

ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubește.

Psalmul 78:69

Și-a zidit Sfântul Locaș ca cerurile de înalt și tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.

Psalmul 78:70

A ales pe robul Său David și l-a luat de la staulele de oi.

Psalmul 78:71

L-a luat dindărătul oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov și pe moștenirea Sa Israel.

Psalmul 78:72

Și David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită și i-a povăţuit cu mâini pricepute.

Next