Psalmul 69:1
Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
Psalmul 69:2
Mă afund în noroi și nu mă pot ţine; am căzut în prăpastie și dau apele peste mine.
Psalmul 69:3
Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu.
Psalmul 69:4
Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmași; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.
Psalmul 69:5
Dumnezeule, Tu cunoști nebunia mea și greșelile mele nu-Ţi sunt ascunse.
Psalmul 69:6
Să nu rămână de rușine, din pricina mea, cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oștirilor! Să nu roșească de rușine, din pricina mea, cei ce Te caută, Dumnezeul lui Israel!
Psalmul 69:7
Căci pentru Tine port eu ocara și îmi acoperă faţa rușinea.
Psalmul 69:8
Am ajuns un străin pentru fraţii mei și un necunoscut pentru fiii mamei mele.
Psalmul 69:9
Căci râvna Casei Tale mă mănâncă și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.
Psalmul 69:10
Plâng și postesc, și ei mă ocărăsc.
Psalmul 69:11
Mă îmbrac cu sac, și ei mă batjocoresc.
Psalmul 69:12
Cei ce stau la poartă vorbesc de mine și cei ce beau băuturi tari mă pun în cântece.
Psalmul 69:13
Dar eu către Tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău!
Psalmul 69:14
Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund! Să fiu izbăvit de vrăjmașii mei și din prăpastie!
Psalmul 69:15
Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adâncul și să nu se închidă groapa peste mine!
Psalmul 69:16
Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ţi privirile spre mine
Psalmul 69:17
și nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău! Căci sunt în necaz: grăbește de m-ascultă!
Psalmul 69:18
Apropie-Te de sufletul meu și izbăvește-l! Scapă-mă, din pricina vrăjmașilor mei!
Psalmul 69:19
Tu știi ce ocară, ce rușine și batjocură mi se face; toţi potrivnicii mei sunt înaintea Ta.
Psalmul 69:20
Ocara îmi rupe inima și sunt bolnav; aștept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul.
Psalmul 69:21
Ei îmi pun fiere în mâncare și, când mi-e sete, îmi dau să beau oţet.
Psalmul 69:22
Să li se prefacă masa într-o cursă și liniștea într-un laţ!
Psalmul 69:23
Să li se întunece ochii și să nu mai vadă, și clatină-le mereu coapsele!
Psalmul 69:24
Varsă-Ţi mânia peste ei și să-i atingă urgia Ta aprinsă!
Psalmul 69:25
Pustie să le rămână locuinţa și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
Psalmul 69:26
Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine, povestesc suferinţele celor răniţi de Tine.
Psalmul 69:27
Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor și să n-aibă parte de îndurarea Ta!
Psalmul 69:28
Să fie șterși din cartea vieţii și să nu fie scriși împreună cu cei neprihăniţi!
Psalmul 69:29
Eu sunt nenorocit și sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice!
Psalmul 69:30
Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări și prin laude Îl voi preamări.
Psalmul 69:31
Lucrul acesta este mai plăcut Domnului decât un viţel cu coarne și copite!
Psalmul 69:32
Nenorociţii văd lucrul acesta și se bucură; voi, care căutaţi pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima!
Psalmul 69:33
Căci Domnul ascultă pe cei săraci și nu nesocotește pe prinșii Lui de război.
Psalmul 69:34
Să-L laude cerurile și pământul, mările și tot ce mișună în ele!
Psalmul 69:35
Căci Dumnezeu va mântui Sionul și va zidi cetăţile lui Iuda; ele vor fi locuite și luate în stăpânire;
Psalmul 69:36
sămânţa robilor Lui le va moșteni, și cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.