Theme:
14902 - 14936 of 31103
Top  

Psalmul 68:1

Dumnezeu Se scoală, vrăjmașii Lui se risipesc și potrivnicii Lui fug dinaintea Feţei Lui.

Psalmul 68:2

Cum se risipește fumul, așa-i risipești Tu; cum se topește ceara la foc, așa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu.

Psalmul 68:3

Dar cei neprihăniţi se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu și nu mai pot de veselie.

Psalmul 68:4

Cântaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii! Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui!

Psalmul 68:5

El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în Locașul Lui cel Sfânt.

Psalmul 68:6

Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăvește pe prinșii de război și-i face fericiţi; numai cei răzvrătiţi locuiesc în locuri uscate.

Psalmul 68:7

Dumnezeule, când ai ieșit Tu în fruntea poporului și când mergeai în pustie, (Oprire)

Psalmul 68:8

s-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinaiul dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.

Psalmul 68:9

Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, și ai întărit moștenirea Ta, sleită de puteri.

Psalmul 68:10

Poporul Tău și-a așezat locuinţa în ţara pe care, prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătiseși pentru cei nenorociţi.

Psalmul 68:11

Un cuvânt spune Domnul, și femeile aducătoare de vești bune sunt o mare oștire:

Psalmul 68:12

împăraţii oștirilor fug, fug, și cea care rămâne acasă împarte prada.

Psalmul 68:13

Pe când voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint și penele lui sunt de un galben auriu.

Psalmul 68:14

Când a împrăștiat Cel Atotputernic pe împăraţi în ţară, parcă ningea în Ţalmon.

Psalmul 68:15

Munţii lui Dumnezeu, munţii Basanului, munţi cu multe piscuri, munţii Basanului,

Psalmul 68:16

pentru ce, munţi cu multe piscuri, purtaţi pizmă pe muntele pe care l-a ales Dumnezeu ca locaș împărătesc? Cu toate acestea, Domnul va locui în el în veci.

Psalmul 68:17

Carele Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii și mii; Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în Locașul Său cel Sfânt.

Psalmul 68:18

Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinși de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui și ei lângă Domnul Dumnezeu.

Psalmul 68:19

Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră! (Oprire)

Psalmul 68:20

Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor și Domnul Dumnezeu ne poate scăpa de moarte.

Psalmul 68:21

Da, Dumnezeu va zdrobi capul vrăjmașilor Lui, creștetul capului celor ce trăiesc în păcat.

Psalmul 68:22

Domnul zice: „Îi voi aduce înapoi din Basan, îi voi aduce înapoi din fundul mării,

Psalmul 68:23

ca să-ţi cufunzi piciorul în sânge și limba câinilor tăi să-și capete partea din vrăjmașii tăi.”

Psalmul 68:24

Ei văd intrarea Ta, Dumnezeule, intrarea Dumnezeului meu, Împăratului meu, în Locașul cel Sfânt.

Psalmul 68:25

În frunte merg cântăreţii, apoi cei ce cântă din instrumente, în mijlocul fetelor care sună din timpane.

Psalmul 68:26

Binecuvântaţi pe Dumnezeu în adunări, binecuvântaţi pe Domnul, cei ce vă coborâţi din Israel!

Psalmul 68:27

Iată tânărul Beniamin, care stăpânește peste ei, căpeteniile lui Iuda și ceata lor, căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.

Psalmul 68:28

Dumnezeul tău te-a făcut puternic. Întărește, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.

Psalmul 68:29

Împăraţii Îţi vor aduce daruri la Ierusalim.

Psalmul 68:30

Înspăimântă fiara din trestii, ceata taurilor, cu viţeii popoarelor; calcă în picioare pe cei ce își pun plăcerea în argint! Risipește popoarele cărora le place să se bată!

Psalmul 68:31

Cei mari vin din Egipt: Etiopia aleargă cu mâinile întinse spre Dumnezeu.

Psalmul 68:32

Cântaţi lui Dumnezeu, împărăţiile pământului, și lăudaţi pe Domnul! (Oprire)

Psalmul 68:33

Cântaţi Celui ce călărește pe cerurile cerurilor veșnice! Iată că se aude glasul Lui, glasul Lui cel puternic!

Psalmul 68:34

Daţi slavă lui Dumnezeu, a cărui măreţie este peste Israel și a cărui putere este în ceruri!

Psalmul 68:35

Ce înfricoșat ești, Dumnezeule, din locașul Tău cel sfânt! Dumnezeul lui Israel dă poporului Său tărie și mare putere. Binecuvântat să fie Dumnezeu!

Next