Theme:
14544 - 14556 of 31103
Top  

Psalmul 41:1

Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac, căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește;

Psalmul 41:2

Domnul îl păzește și-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ și nu-l lași la bunul plac al vrăjmașilor lui.

Psalmul 41:3

Domnul îl sprijină când este pe patul de suferinţă: îi ușurezi durerile în toate bolile lui.

Psalmul 41:4

Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva Ta!”

Psalmul 41:5

Vrăjmașii mei zic cu răutate despre mine: „Când va muri? Când îi va pieri numele?”

Psalmul 41:6

Dacă vine cineva să mă vadă, vorbește neadevăruri, strânge temeiuri ca să mă vorbească de rău; și când pleacă, mă vorbește de rău pe afară.

Psalmul 41:7

Toţi vrăjmașii mei șoptesc între ei împotriva mea și cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea.

Psalmul 41:8

„Este atins rău de tot”, zic ei, „iată-l culcat, n-are să se mai scoale!”

Psalmul 41:9

Chiar și acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea și care mânca din pâinea mea, ridică și el călcâiul împotriva mea.

Psalmul 41:10

Dar Tu, Doamne, ai milă de mine și ridică-mă, ca să le răsplătesc cum li se cuvine!

Psalmul 41:11

Prin aceasta voi cunoaște că mă iubești, dacă nu mă va birui vrăjmașul meu.

Psalmul 41:12

Tu m-ai sprijinit din pricina neprihănirii mele și m-ai așezat pe vecie înaintea Ta.

Psalmul 41:13

Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie! Amin! Amin!

Next