Psalmul 137:1
Pe malurile râurilor Babilonului, ședeam jos și plângeam când ne aduceam aminte de Sion.
Psalmul 137:2
În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harpele.
Psalmul 137:3
Căci, acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări și asupritorii noștri ne cereau bucurie zicând: „Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!”
Psalmul 137:4
Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?
Psalmul 137:5
Dacă te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei!
Psalmul 137:6
Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
Psalmul 137:7
Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: „Radeţi-l, radeţi-l din temelii!”
Psalmul 137:8
Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!
Psalmul 137:9
Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi și-i va zdrobi de stâncă!