Iov 7:1
Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaș și zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
Iov 7:2
Cum suspină robul după umbră, cum își așteaptă muncitorul plata,
Iov 7:3
așa am eu parte de luni de durere, și partea mea sunt nopţi de suferinţă.
Iov 7:4
Mă culc și zic: ‘Când mă voi scula? Când se va sfârși noaptea?’ Și mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
Iov 7:5
Trupul mi se acoperă cu viermi și cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă și se desface.
Iov 7:6
Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc și nu mai am nicio nădejde!
Iov 7:7
Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
Iov 7:8
Ochiul care mă privește nu mă va mai privi; ochiul Tău mă va căuta și nu voi mai fi.
Iov 7:9
Cum se risipește norul și trece, așa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor!
Iov 7:10
Nu se va mai întoarce în casa lui și nu-și va mai cunoaște locul în care locuia.
Iov 7:11
De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniștea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
Iov 7:12
Oare o mare sunt eu sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?
Iov 7:13
Când zic: ‘Patul mă va ușura, culcușul îmi va alina durerile’,
Iov 7:14
atunci mă înspăimânţi prin vise, mă îngrozești prin vedenii.
Iov 7:15
Ah, aș vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!
Iov 7:16
Le dispreţuiesc!… Nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-i viaţa!
Iov 7:17
Ce este omul ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,
Iov 7:18
să-l cercetezi în toate dimineţile și să-l încerci în toate clipele?
Iov 7:19
Când vei înceta odată să mă privești? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
Iov 7:20
Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
Iov 7:21
Pentru ce nu-mi ierţi păcatul și pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână și, când mă vei căuta, nu voi mai fi!”