Theme:
13630 - 13651 of 31103
Top  

Iov 32:1

Acești trei oameni au încetat să mai răspundă lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.

Iov 32:2

Atunci s-a aprins de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu.

Iov 32:3

Și s-a aprins de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui, pentru că nu găseau nimic de răspuns, și totuși osândeau pe Iov.

Iov 32:4

Fiindcă ei erau mai în vârstă decât el, Elihu așteptase până în clipa aceasta, ca să vorbească lui Iov.

Iov 32:5

Dar, văzând că nu mai era niciun răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de mânie.

Iov 32:6

Și Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvântul și a zis: „Eu sunt tânăr, și voi sunteţi bătrâni, de aceea m-am temut și m-am ferit să vă arăt gândul meu.

Iov 32:7

Eu îmi ziceam: ‘Să vorbească bătrâneţea, marele număr de ani să înveţe pe alţii înţelepciunea.’

Iov 32:8

Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.

Iov 32:9

Nu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci.

Iov 32:10

Iată de ce zic: ‘Ascultaţi-mă!’ Îmi voi spune și eu părerea.

Iov 32:11

Am așteptat sfârșitul cuvântărilor voastre, v-am urmărit dovezile, cercetarea pe care aţi făcut-o cuvintelor lui Iov.

Iov 32:12

V-am dat toată luarea aminte; și iată că niciunul din voi nu l-a încredinţat, niciunul nu i-a răsturnat cuvintele.

Iov 32:13

Să nu ziceţi însă: ‘În el noi am găsit înţelepciunea – numai Dumnezeu îl poate înfunda, nu un om!’

Iov 32:14

Mie nu mi-a vorbit de-a dreptul, de aceea eu îi voi răspunde cu totul altfel decât voi.

Iov 32:15

Ei se tem, nu mai răspund! Li s-a tăiat cuvântul!

Iov 32:16

Am așteptat până și-au sfârșit cuvântările, până s-au oprit și n-au știut ce să mai răspundă.

Iov 32:17

Vreau să răspund și eu la rândul meu, vreau să spun și eu ce gândesc.

Iov 32:18

Căci sunt plin de cuvinte, îmi dă ghes duhul înăuntrul meu;

Iov 32:19

lăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca niște burdufuri noi, gata să plesnească.

Iov 32:20

Voi vorbi deci, ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele și voi răspunde.

Iov 32:21

Nu voi căuta la înfăţișare, nu voi linguși pe nimeni,

Iov 32:22

căci nu știu să lingușesc, altfel într-o clipeală m-ar lua Ziditorul meu.

Next