Theme:
12781 - 12794 of 31103
Top  

Estera 5:1

A treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărătești și a venit în curtea dinăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul ședea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească, în faţa ușii casei.

Estera 5:2

Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Și împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat și a atins vârful toiagului.

Estera 5:3

Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, și ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.”

Estera 5:4

Estera a răspuns: „Dacă împăratul găsește cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.”

Estera 5:5

Și împăratul a zis: „Duceţi-vă îndată și aduceţi pe Haman, cum dorește Estera.” Împăratul s-a dus cu Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera.

Estera 5:6

Și, pe când beau vin, împăratul a zis Esterei: „Care este cererea ta? Ea îţi va fi împlinită. Ce dorești? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.”

Estera 5:7

Estera a răspuns: „Iată ce cer și ce doresc.

Estera 5:8

Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului și dacă găsește cu cale împăratul, să-mi împlinească cererea și să-mi facă dorinţa să mai vină împăratul cu Haman și la ospăţul pe care li-l voi pregăti, și mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui.”

Estera 5:9

Haman a ieșit în ziua aceea vesel și cu inima mulţumită. Dar, când a văzut la poarta împăratului pe Mardoheu, care nu se scula, nici nu se mișca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu.

Estera 5:10

A știut totuși să se stăpânească și s-a dus acasă. Apoi a trimis să aducă pe prietenii săi și pe nevastă-sa Zereș.

Estera 5:11

Haman le-a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie și despre locul pe care i-l dăduse mai presus de căpeteniile și slujitorii împăratului.

Estera 5:12

Și a adăugat: „Eu sunt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l-a primit împreună cu împăratul la ospăţul pe care l-a făcut și sunt poftit și mâine la ea cu împăratul.

Estera 5:13

Dar toate acestea n-au niciun preţ pentru mine câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul acela, șezând la poarta împăratului.”

Estera 5:14

Nevastă-sa Zereș și toţi prietenii lui i-au zis: „Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi și mâine dimineaţă cere împăratului ca Mardoheu să fie spânzurat. Apoi vei merge vesel la ospăţ cu împăratul.” Părerea aceasta a plăcut lui Haman și a pus să pregătească spânzurătoarea.

Next