2 Cronici 30:1
Ezechia a trimis soli în tot Israelul și Iuda și a scris scrisori și lui Efraim și lui Manase ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel.
2 Cronici 30:2
Împăratul, căpeteniile lui și toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim ca Paștele să fie prăznuite în luna a doua,
2 Cronici 30:3
căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentru că preoţii nu se sfinţiseră în număr destul de mare și poporul nu se adunase la Ierusalim.
2 Cronici 30:4
Lucrul având încuviinţarea împăratului și a întregii adunări,
2 Cronici 30:5
au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Șeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris.
2 Cronici 30:6
Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniilor lui în tot Israelul și Iuda. Și, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, ca să Se întoarcă și El la voi, rămășiţă scăpată din mâna împăraţilor Asiriei!
2 Cronici 30:7
Nu fiţi ca părinţii voștri și ca fraţii voștri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor lor și pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeţi.
2 Cronici 30:8
Nu vă înţepeniţi grumazul ca părinţii voștri; daţi mâna Domnului, veniţi la Sfântul Lui Locaș, pe care l-a sfinţit pe vecie, și slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.
2 Cronici 30:9
Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voștri și fiii voștri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi și se vor întoarce în ţară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv și îndurător și nu-Și va întoarce Faţa de la voi, dacă vă întoarceţi la El.”
2 Cronici 30:10
Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate, prin ţara lui Efraim și Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau și își băteau joc de ei.
2 Cronici 30:11
Însă câţiva oameni din Așer, din Manase și Zabulon s-au smerit și au venit la Ierusalim.
2 Cronici 30:12
În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat și le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca împăratului și a căpeteniilor, după Cuvântul Domnului.
2 Cronici 30:13
Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască Sărbătoarea Azimilor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare.
2 Cronici 30:14
S-au sculat și au îndepărtat altarele pe care se jertfea în Ierusalim și pe toate acelea pe care se aducea tămâie și le-au aruncat în pârâul Chedron.
2 Cronici 30:15
Au jertfit apoi Paștele în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoţii și leviţii, plini de rușine, s-au sfinţit și au adus arderi-de-tot în Casa Domnului.
2 Cronici 30:16
Ei ședeau în locul lor obișnuit, după legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, și preoţii stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviţilor.
2 Cronici 30:17
Fiindcă în adunare erau mulţi inși care nu se sfinţiseră, leviţii au înjunghiat ei jertfele de Paște pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului.
2 Cronici 30:18
Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar și Zabulon, nu se curăţiseră și au mâncat Paștele nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toţi
2 Cronici 30:19
cei ce și-au pus inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n-au făcut sfânta curăţire!”
2 Cronici 30:20
Domnul a ascultat pe Ezechia și a iertat poporul.
2 Cronici 30:21
Astfel, copiii lui Israel care se aflau la Ierusalim au prăznuit Sărbătoarea Azimilor șapte zile, cu mare bucurie. Și, în fiecare zi, leviţii și preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau în cinstea Lui.
2 Cronici 30:22
Ezechia a vorbit inimii tuturor leviţilor, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Șapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţumire și lăudând pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
2 Cronici 30:23
Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte șapte zile. Și au prăznuit cu bucurie încă șapte zile.
2 Cronici 30:24
Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viţei și șapte mii de oi, iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei și zece mii de oi, și mulţi preoţi se sfinţiseră.
2 Cronici 30:25
Și s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, și preoţii, și leviţii, și tot poporul venit din Israel, și străinii veniţi din ţara lui Israel sau așezaţi în Iuda.
2 Cronici 30:26
A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim așa ceva.
2 Cronici 30:27
Preoţii și leviţii s-au sculat și au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit și rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului.