1 Cronici 16:1
După ce au adus chivotul lui Dumnezeu, l-au pus în mijlocul cortului pe care-l întinsese David pentru el și au adus înaintea lui Dumnezeu arderi-de-tot și jertfe de mulţumire.
1 Cronici 16:2
Când a isprăvit David de adus arderile-de-tot și jertfele de mulţumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului.
1 Cronici 16:3
Apoi a împărţit tuturor celor din Israel, bărbaţi și femei, fiecăruia, câte o pâine, o bucată de carne și o turtă de stafide.
1 Cronici 16:4
A dat leviţilor sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să cheme, să laude și să slăvească pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
1 Cronici 16:5
Aceștia erau: Asaf, căpetenia, Zaharia, al doilea după el, Ieiel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel. Ei aveau instrumente de muzică, alăute și harpe și Asaf suna din ţimbale.
1 Cronici 16:6
Preoţii Benaia și Iahaziel sunau mereu din trâmbiţe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.
1 Cronici 16:7
În ziua aceea, David a însărcinat pentru întâiași dată pe Asaf și fraţii săi să vestească laudele Domnului.
1 Cronici 16:8
Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, faceţi cunoscute printre popoare faptele Lui înalte!
1 Cronici 16:9
Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui!
1 Cronici 16:10
Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!
1 Cronici 16:11
Căutaţi pe Domnul și sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!
1 Cronici 16:12
Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut, de minunile Lui și de judecăţile rostite de gura Lui,
1 Cronici 16:13
voi, sămânţa lui Israel, robul Său, copiii lui Iacov, aleșii Lui!
1 Cronici 16:14
Domnul este Dumnezeul nostru; judecăţile Lui se împlinesc pe tot pământul.
1 Cronici 16:15
Aduceţi-vă aminte totdeauna de legământul Său, de făgăduinţele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni,
1 Cronici 16:16
de legământul pe care l-a făcut cu Avraam și de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;
1 Cronici 16:17
El l-a făcut o lege pentru Iacov, un legământ veșnic pentru Israel,
1 Cronici 16:18
zicând: „Îţi voi da ţara Canaanului ca moștenire care v-a căzut la împărţeală.”
1 Cronici 16:19
Ei erau puţini la număr atunci, foarte puţini la număr, și străini în ţara aceea.
1 Cronici 16:20
Și mergeau de la un neam la altul și de la o împărăţie la un alt popor,
1 Cronici 16:21
dar El n-a îngăduit nimănui să-i asuprească și a pedepsit împăraţi din pricina lor,
1 Cronici 16:22
zicând: „Nu vă atingeţi de unșii Mei, și nu faceţi niciun rău prorocilor mei!”
1 Cronici 16:23
Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului! Vestiţi din zi în zi mântuirea Lui;
1 Cronici 16:24
povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!
1 Cronici 16:25
Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă, El este de temut mai presus de toţi dumnezeii,
1 Cronici 16:26
căci toţi dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
1 Cronici 16:27
Măreţia și strălucirea sunt înaintea Feţei Lui, tăria și bucuria sunt în locașul Lui.
1 Cronici 16:28
Familii de popoare, daţi Domnului, daţi Domnului slavă și cinste!
1 Cronici 16:29
Daţi Domnului slavă pentru Numele Lui! Aduceţi daruri și veniţi înaintea Lui, închinaţi-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte.
1 Cronici 16:30
Tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului! Căci lumea este întărită și nu se clatină.
1 Cronici 16:31
Să se bucure cerurile și să se veselească pământul! Să se spună printre neamuri că Domnul împărăţește!
1 Cronici 16:32
Să urle marea cu tot ce este în ea! Câmpia să se veselească împreună cu tot ce este pe ea!
1 Cronici 16:33
Să chiuie copacii din pădure înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul.
1 Cronici 16:34
Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veac!
1 Cronici 16:35
Ziceţi: „Mântuiește-ne, Dumnezeul mântuirii, strânge-ne și scoate-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt și să ne punem slava în a Te lăuda!
1 Cronici 16:36
Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie!” Și tot poporul a zis: „Amin” și lăuda pe Domnul!
1 Cronici 16:37
David a lăsat acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf și pe fraţii lui, ca să slujească necurmat înaintea chivotului, împlinindu-și datoria zi de zi.
1 Cronici 16:38
A lăsat pe Obed-Edom și pe Hosa cu fraţii lor, în număr de șaizeci și opt, pe Obed-Edom, fiul lui Iedutun, și pe Hosa, ca ușieri.
1 Cronici 16:39
A pus pe preotul Ţadoc și pe preoţi, fraţii săi, înaintea locașului Domnului, pe înălţimea din Gabaon,
1 Cronici 16:40
ca să aducă necurmat Domnului arderi-de-tot, dimineaţa și seara, pe altarul arderilor-de-tot și să împlinească tot ce este scris în Legea Domnului, poruncită lui Israel de Domnul.
1 Cronici 16:41
Cu ei erau Heman și Iedutun, și ceilalţi care fuseseră aleși și numiţi pe nume ca să laude pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac.
1 Cronici 16:42
Cu ei erau Heman și Iedutun, care aveau trâmbiţe și ţimbale pentru cei ce sunau din ele și instrumente pentru cântări în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau ușieri.
1 Cronici 16:43
Tot poporul s-a dus fiecare la casa lui și David s-a întors să-și binecuvânteze casa.