Theme:
8818 - 8845 of 31103
Top  

1 Împăraţilor 3:1

Solomon s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon și a adus-o în cetatea lui David până și-a isprăvit de zidit casa lui, Casa Domnului și zidul dimprejurul Ierusalimului.

1 Împăraţilor 3:2

Poporul nu aducea jertfe decât pe înălţimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului.

1 Împăraţilor 3:3

Solomon iubea pe Domnul și se ţinea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe și tămâie pe înălţimi.

1 Împăraţilor 3:4

Împăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi-de-tot pe altar.

1 Împăraţilor 3:5

La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea și Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”

1 Împăraţilor 3:6

Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă și i-ai dat un fiu care șade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.

1 Împăraţilor 3:7

Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David, și eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat.

1 Împăraţilor 3:8

Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.

1 Împăraţilor 3:9

Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr!”

1 Împăraţilor 3:10

Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.

1 Împăraţilor 3:11

Și Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmașilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,

1 Împăraţilor 3:12

voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine.

1 Împăraţilor 3:13

Mai mult, îţi voi da și ce n-ai cerut: bogăţii și slavă, așa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine.

1 Împăraţilor 3:14

Și, dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.”

1 Împăraţilor 3:15

Solomon s-a deșteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim și s-a înfăţișat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi-de-tot și jertfe de mulţumire și a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.

1 Împăraţilor 3:16

Atunci au venit două femei curve la împărat și s-au înfăţișat înaintea lui.

1 Împăraţilor 3:17

Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu și femeia aceasta locuiam în aceeași casă și am născut lângă ea în casă.

1 Împăraţilor 3:18

După trei zile, femeia aceasta a născut și ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decât noi amândouă.

1 Împăraţilor 3:19

Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el.

1 Împăraţilor 3:20

Ea s-a sculat pe la mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, și l-a culcat la sânul ei, iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu.

1 Împăraţilor 3:21

Dimineaţa, m-am sculat să dau ţâţă copilului, și iată că era mort. M-am uitat cu luare aminte la el dimineaţa, și iată că nu era fiul meu pe care-l născusem.”

1 Împăraţilor 3:22

Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău e cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Așa au vorbit ele înaintea împăratului.

1 Împăraţilor 3:23

Împăratul a zis: „Una zice: ‘Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.’ Și cealaltă zice: ‘Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.’”

1 Împăraţilor 3:24

Apoi a adăugat: „Aduceţi-mi o sabie.” Au adus o sabie înaintea împăratului.

1 Împăraţilor 3:25

Și împăratul a zis: „Tăiaţi în două copilul cel viu și daţi o jumătate uneia și o jumătate celeilalte.”

1 Împăraţilor 3:26

Atunci, femeia al cărei copil era viu a simţit că i se rupe inima pentru copil și a zis împăratului: „Ah, domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu și nu-l omorî!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiaţi-l!”

1 Împăraţilor 3:27

Și împăratul, luând cuvântul, a zis: „Daţi celei dintâi copilul cel viu și nu-l omorâţi. Ea este mama lui.”

1 Împăraţilor 3:28

Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Și s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu-l în judecăţile lui.

Next