1 Împăraţilor 21:1
După aceste lucruri, iată ce s-a întâmplat. Nabot, din Izreel, avea o vie la Izreel, lângă casa lui Ahab, împăratul Samariei.
1 Împăraţilor 21:2
Și Ahab a vorbit astfel lui Nabot: „Dă-mi mie via ta să fac din ea o grădină de verdeţuri, căci este foarte aproape de casa mea. În locul ei îţi voi da o vie mai bună sau, dacă-ţi vine mai bine, îţi voi plăti preţul ei în argint.”
1 Împăraţilor 21:3
Dar Nabot a răspuns lui Ahab: „Să mă ferească Domnul să-ţi dau moștenirea părinţilor mei!”
1 Împăraţilor 21:4
Ahab a intrat în casă trist și mâniat din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel: „Nu-ţi voi da moștenirea părinţilor mei!” Și s-a culcat pe pat, și-a întors faţa și n-a mâncat nimic.
1 Împăraţilor 21:5
Nevastă-sa, Izabela, a venit la el și i-a zis: „Pentru ce îţi este tristă inima și nu mănânci?”
1 Împăraţilor 21:6
El i-a răspuns: „Am vorbit cu Nabot din Izreel și i-am zis: ‘Dă-mi via ta pe preţ de argint sau, dacă vrei, îţi voi da o altă vie în locul ei.’ Dar el a zis: ‘Nu pot să-ţi dau via mea!’”
1 Împăraţilor 21:7
Atunci, Izabela, nevasta lui, i-a zis: „Oare nu domnești tu acum peste Israel? Scoală-te, ia și mănâncă și fii cu inima veselă, căci eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel!”
1 Împăraţilor 21:8
Și ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab și le-a trimis bătrânilor și dregătorilor care locuiau cu Nabot în cetatea lui.
1 Împăraţilor 21:9
Iată ce a scris în aceste scrisori: „Vestiţi un post, puneţi pe Nabot în fruntea poporului
1 Împăraţilor 21:10
și puneţi-i în faţă doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: ‘Tu ai blestemat pe Dumnezeu și pe împăratul!’ Apoi scoateţi-l afară, împroșcaţi-l cu pietre și să moară.”
1 Împăraţilor 21:11
Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii și dregătorii care locuiau în cetate au făcut cum le spusese Izabela, după cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea.
1 Împăraţilor 21:12
Au vestit un post și au pus pe Nabot în fruntea poporului.
1 Împăraţilor 21:13
Cei doi oameni de nimic au venit și s-au așezat în faţa lui și acești oameni răi au mărturisit așa înaintea poporului, împotriva lui Nabot: „Nabot a blestemat pe Dumnezeu și pe împăratul!” Apoi l-au scos afară din cetate, l-au împroșcat cu pietre și a murit.
1 Împăraţilor 21:14
Și au trimis să spună Izabelei: „Nabot a fost împroșcat cu pietre și a murit.”
1 Împăraţilor 21:15
Când a auzit Izabela că Nabot fusese împroșcat cu pietre și că murise, a zis lui Ahab: „Scoală-te și ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, care n-a vrut să ţi-o dea pe preţ de argint, căci Nabot nu mai trăiește, a murit.”
1 Împăraţilor 21:16
Ahab, auzind că a murit Nabot, s-a sculat să se coboare la via lui Nabot din Izreel ca s-o ia în stăpânire.
1 Împăraţilor 21:17
Atunci, cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tișbitul, astfel:
1 Împăraţilor 21:18
„Scoală-te și coboară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, la Samaria; iată-l, este în via lui Nabot, unde s-a coborât s-o ia în stăpânire.
1 Împăraţilor 21:19
Să-i spui: ‘Așa vorbește Domnul: «Nu ești tu un ucigaș și un hoţ?»’ Și să-i mai spui: ‘Așa vorbește Domnul: «Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot vor linge câinii și sângele tău.»’”
1 Împăraţilor 21:20
Ahab a zis lui Ilie: „M-ai găsit, vrăjmașule?” Și el a răspuns: „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului.
1 Împăraţilor 21:21
Iată ce zice Domnul: ‘Voi aduce nenorocirea peste tine; te voi mătura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab, fie rob, fie slobod în Israel,
1 Împăraţilor 21:22
și voi face casei tale cum am făcut casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și casei lui Baeșa, fiul lui Ahia, pentru că M-ai mâniat și ai făcut pe Israel să păcătuiască.’”
1 Împăraţilor 21:23
Domnul a vorbit și despre Izabela și a zis: „Câinii vor mânca pe Izabela lângă întăritura Izreelului.
1 Împăraţilor 21:24
Cine va muri în cetate din casa lui Ahab va fi mâncat de câini, iar cine va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului.”
1 Împăraţilor 21:25
N-a fost nimeni care să se fi vândut pentru ca să facă ce este rău înaintea Domnului ca Ahab, pe care nevastă-sa Izabela îl aţâţa la aceasta.
1 Împăraţilor 21:26
El a lucrat în chipul cel mai urâcios, mergând după idoli, cum făceau amoriţii, pe care-i izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
1 Împăraţilor 21:27
După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe trup și a postit: se culca cu sacul acesta și mergea încet.
1 Împăraţilor 21:28
Și cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tișbitul, astfel:
1 Împăraţilor 21:29
„Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui, ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!”