2 Samuel 22:1
David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul.
2 Samuel 22:2
El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.
2 Samuel 22:3
Dumnezeu este stânca mea la care găsesc un adăpost, scutul meu și puterea care mă mântuiește, turnul meu cel înalt și scăparea mea. Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!
2 Samuel 22:4
Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă și sunt izbăvit de vrăjmașii mei.
2 Samuel 22:5
Căci valurile morţii mă înconjuraseră, șuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,
2 Samuel 22:6
legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.
2 Samuel 22:7
În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locașul Lui, El mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
2 Samuel 22:8
Atunci, pământul s-a cutremurat și s-a clătinat, temeliile cerului s-au mișcat și s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.
2 Samuel 22:9
Fum se ridica din nările Lui și un foc mistuitor ieșea din gura Lui: cărbuni aprinși ţâșneau din ea.
2 Samuel 22:10
A plecat cerurile și S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.
2 Samuel 22:11
Călărea pe un heruvim și zbura, venea pe aripile vântului;
2 Samuel 22:12
era înconjurat cu întunericul ca și cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape și cu nori întunecoși.
2 Samuel 22:13
Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc.
2 Samuel 22:14
Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;
2 Samuel 22:15
a aruncat săgeţi și a risipit pe vrăjmașii mei, a aruncat fulgerul și i-a pus pe fugă.
2 Samuel 22:16
Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.
2 Samuel 22:17
El Și-a întins mâna de sus, din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
2 Samuel 22:18
m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei care erau mai tari decât mine.
2 Samuel 22:19
Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
2 Samuel 22:20
El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit, pentru că mă iubește.
2 Samuel 22:21
Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia mâinilor mele;
2 Samuel 22:22
căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
2 Samuel 22:23
Toate poruncile Lui au fost înaintea mea și nu m-am depărtat de la legile Lui.
2 Samuel 22:24
Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.
2 Samuel 22:25
De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea după curăţia mea înaintea Lui.
2 Samuel 22:26
Cu cel bun Tu ești bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,
2 Samuel 22:27
cu cel curat ești curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.
2 Samuel 22:28
Tu mântuiești pe poporul care se smerește, și cu privirea Ta cobori pe cei mândri.
2 Samuel 22:29
Da, Tu ești lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.
2 Samuel 22:30
Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.
2 Samuel 22:31
Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite, Cuvântul Domnului este curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.
2 Samuel 22:32
Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Și cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
2 Samuel 22:33
Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare și El mă călăuzește pe calea cea dreaptă.
2 Samuel 22:34
El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor și El mă așază pe locurile mele cele înalte.
2 Samuel 22:35
Îmi deprinde mâinile la luptă și braţele mele întind arcul de aramă.
2 Samuel 22:36
Tu îmi dai scutul mântuirii Tale și ajung mare prin bunătatea Ta.
2 Samuel 22:37
Lărgești drumul sub pașii mei și picioarele mele nu se clatină.
2 Samuel 22:38
Urmăresc pe vrăjmașii mei și-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.
2 Samuel 22:39
Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele.
2 Samuel 22:40
Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei.
2 Samuel 22:41
Faci pe vrăjmașii mei să dea dosul înaintea mea și nimicesc pe cei ce mă urăsc.
2 Samuel 22:42
Se uită în jurul lor și nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!
2 Samuel 22:43
Îi pisez ca pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.
2 Samuel 22:44
Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu-l cunoșteam îmi este supus.
2 Samuel 22:45
Fiii străinului mă lingușesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.
2 Samuel 22:46
Fiii străinului leșină de la inimă, tremură când ies din cetăţuie.
2 Samuel 22:47
Trăiască Domnul și binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,
2 Samuel 22:48
Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele
2 Samuel 22:49
și care mă face să scap de vrăjmașii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăvești de omul asupritor.
2 Samuel 22:50
De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne, și voi cânta spre slava Numelui Tău!
2 Samuel 22:51
El dă mari izbăviri împăratului Său și arată milă unsului Său: lui David și seminţei lui pentru totdeauna.”